Etichete

, , , , ,

Catalana e o comoară de limbă. Are de toate: accente pe toate vocalele şi în toate direcţiile, caractere speciale (cum ar fi ella geminada »  catalanii scriu l·l ca să citescă l), expresii cît să exprimi orice îţi fantasmează mintea, variaţiuni regionale (deci şi dicţionare care normează regulile de scriere şi de pronunţie diferite – spre exemplu cele din Lleida faţă de cele din Barcelona), dar nu are… înjurături. Şi dacă totuşi „aşa a fost să fie”, să nu aibă (motivul nu am reuşit încă să îl descopăr), ce au făcut catalanii?! Au furat din altă limbă! Şi tocmai de la duşmanii lor de moarte, spaniolii. Aşadar, catalanii şi-au călcat pe inima lor în care pulsează naţionalismul şi înjură în spaniolă.

Mare a mai fost amuzamentul colegilor mei de facultate cînd am citit „Joder!” cum s-ar citi în catalană şi nu în castellană. Eu, în naivitatea mea, şi după disperarea cu care am remarcat că se catalanizează tot ce se poate (inclusiv numele de bomboane le traduc din spaniolă în catalană), credeam că măcar au adaptat cumva înjurăturile, şi le pronunţă pe limba lor. Însă ori nu au avut atîta inspiraţie, ori se descarcă mai bine cînd înjură în castellană, astfel vărsîndu-şi totodată şi ura rasială.

Oricum ar fi, dacă tot îmi vorbesc pe limba lor, nepăsîndu-le că nu-i înţeleg, am pretenţia ca măcar să fie constanţi şi consecvenţi spiritului lor şi mai convingători în folosirea limbii. Pentru o „normalizare lingvistică”,  no me fotis în castellană, da?!