Toamna nu-i ca iarna şi nici bucuria nu va fi precum Crăciunul

Etichete

falsificare, frunze, iarnă, lleida, lumini de Crăciun, străzi, toamnă

… Era

Înainte de împodobire, frunzele de arţar se dădeau pe gheaţă pe străzile Lleidei. Oraşul părea un patinoar imens, frunzele căzute erau însufleţite de vîrtejuri mici de vînt ca de anima patinatorilor profesionişti, stăpîni pe coregrafie. Prezenţele amatoare, materializate în paşi de trecători erau obstacolele care făceau întorcerile, axelurile şi tuluburile spectaculoase. Frunzele dezmierdau lumina gălbuie cu scrîşnetul lor resimţit în urechile oamenilor ca foşnet. Spiritul era vibraţia dansului şi bucuria egoistă a decadenţei percepută de timpanele indivizilor ca strigătul unei naşteri premature şi neaşteptate a bucuriei, egoiste, subiective, a-predicative şi ne-obiective. Toamna îşi făcea de cap, furînd curcubeului toate culorilor şi amestecîndu-le în chip avangardist, îndrăzneţ şi aparent haotic pe un şevalet întins cît un anotimp. Luminile le regla la minim, într-atît cît să suţină ideea şi să accentueze baletul pe gheaţa pe care o delimitau cu zgîrcenie şi intermitent razele de soare. Eu resimţeam din plin complicitatea toamnei, mai ales atunci cînd alunecam pe frunze şi cădeam într-un somn de veghe în care fiorul din suflet era confirmarea gîndului ondulat, care pînă să cadă pe pămînt flirta deopotrivă cu umbrele adînci şi cu luminile dulcege, perfect fortuite şi patetice.

» Frunzele ar trebui să cadă pe pietre şi să nu fie măturate niciodată cu mătura, ci doar cu paşii oamenilor. 

 

Este

Nu sînt de formaţie ideologică o naturalistă, însă nu-nţeleg de ce străzile unui oraş trebuie să se încarce burlesc de lumini artificiale de Crăciun cînd încă pîlpîirea autentică şi fragilă a toamnei mai are puterea de a desena umbre şi culori pe chipurile oamenilor, peste gîndurilor lor şi sub urmele lor. De ce să fie resuscitat ilegitim spiritul adormit al unui anotimp cînd cel dinainte nu a renunţat la dreptul său la timp? Spre exemplu, palimpsestul ăsta mi se pare total grotesc şi ilegitim: o frunză prelingîndu-se într-un dans aproape divin pe Moş Crăciunul gonflabil suspendat pe Calle Major de Ajutament de Lleida . Ce să mai vorbim de toate celelalte elemente de plastic, care ne aduc Crăciunul, înghesuindu-l în inimile noastre ca printr-o uşă de-abia crăpată. Zăpada artificială face toţi banii, mai ales că frunzele toate au fost măturate prin grija autorităţilor locale. Trebuie să vină Crăciunul şi oamenii trebuie să-şi verifice soldurile pe carduri. Magazinele au săltat pe catalige, ca într-un spectacol de umor forţat, toate preţurile. Cu siguranţă că toamna a sucombat înnăbuşită într-o gropă de gunoi care a ars în fum gros, dincolo de freamătul iernii care triumfă pe un morman de scrum îngropat.

» Luminile unui oraş ar trebui să se aprindă direct de la bucuria din inimile oamenilor şi nu de la bricheta primăriei.

 

Va fi…

Aşa se întîmplă în fiecare an. Ordonat, mimetic şi perfect conformist. În momentul cînd ne sună reminderul începutului de decembrie nu ne gîndim să ne uităm pe fereastră, ci să scoatem „de la naftalină” podobele refolosibile, adecvate fiecărui Crăciun. Ne programăm zilele de curăţenie, zilele de făcut mîncare cît pentru trei echipe de fotbal şi, bineînţeles, cele trei zile libere cînd trebuie să fim buni şi fericiţi şi darnici şi zîmbitori şi să-i luăm în braţe pe toţi cei la care nu ne-am mai gîndit de un an. Dăm sms-uri la listă cu „La mulţi ani!” şi „Crăciun fericit!” (îmi închipui cîte mesaje identice trebuie să aibă fiecare individ la fiecare „ocazie specială”, în plus, dacă n-ar fi înregistrate cu altă dată s-ar confunda mesajele de Crăciun cu cele de Anul Nou, cu cele primite cu ocazia zilei de naştere, a aniversării căsătoriei ş.a.) şi în această rutină ne prindem ca în ecoul colindelor care se suprapun în undele care se încalecă de la diferite ferestre. Tragem obloanele. Bradul artifical e pus în cruce. Trebuie doar uşor îndreptat. Putem ca în acest an să-l facem albastru – anul trecut a fost galben. Ne  aşezăm în fotoliu să aprindem televizorul. Ninge. Afară încă frunzele n-au terminat de căzut.

» Bucuriile oamenilor nu ar trebui să fie implantate în spirite prin înseminare artificială şi nici să se nască prin cezariană pe 25 decembrie.