• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive etichetă: soare

Regatul meu pentru un soare

13 Miercuri ian. 2010

Posted by Laura Păuleţ in Frustrări la persoanele I, II şi III, Idei, Ideologii obsesii fetişuri, Neordinea mea şi-a lumii, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Un comentariu

Etichete

buzunar, băltire, gaură neagră, gînduri, lume, mocirlă, nori, oameni, rost, soare, zoaie

Cineva mi-a luat soarele şi l-a prefăcut în nişte nori putrezi din care stoarce zilnic zoaie. Cum aţi vrea să nu băltesc la lumina unui bec chior, închisă în mine ca într-o gaură neagră? Cum aţi vrea să nu-mi acopăr gîndurile de mocirlă cînd îi văd pe toţi în preajma-mi sfîrîind în sinea lor, ca după o ploaie acidă care le-a distrus tot rostul şi le-a întunecat sufletul? Dar, oricum, de unde să-ţi mai mai faci rost de vreun rost, cînd cineva şi-a băgat soarele în buzunar şi-a emigrat cu el spre-o altă lume?

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Sudoarea din cuvinte

09 Joi iul. 2009

Posted by Laura Păuleţ in Cioranisme şi exhibiţionisme, Declaraţii de iubire, Eu şi contra eu, Frustrări la persoanele I, II şi III, Idei, Literal şi pseudo-literar, Masochismul nostru cel de toate zilele

≈ Un comentariu

Etichete

cuvinte, fiinţă, noapte, singurătate, soare, sudoare

N-ar fi trebuit să plec niciodată dintre cuvinte. Ce greşeală să vin să vieţuiesc printre oameni! Uite aşa a mai murit un soare din centrul fiinţei mele şi mă paşte întunericul de la subsuoară. Transpir o fiinţă străină, de care aş vrea să mă dezic. Sudoarea m-a dezgustat dintotdeauna, ca orice surpulus şi m-a înnegrit constitutiv. Ce m-am înnoptat peste noapte! Mă dezic de mine frust şi spontan, ca de-o vocală prelungă dintr-un vaiet. Ca de semnul grafic dintr-o exclamaţie. Ca de durerea dintr-un spasm. Ca de ratarea dintr-o opţiune. Ca de finalitatea unui compromis.

Azi m-am întors la cuvinte. Şi nu pot promite că nu voi mai pleca dintre ele.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Întîmplările neîntîmplate

13 Luni apr. 2009

Posted by Laura Păuleţ in Declaraţii de iubire, Eu şi contra eu, Ideologii obsesii fetişuri, Literal şi pseudo-literar, Neordinea mea şi-a lumii, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Un comentariu

Etichete

împlinire, întîmplări, ideal, lucruri, neîmplinire, soare

„Există numai ceea ce va fi/ numai întîmplările neîntîmplate, /atîrnînd de ramura unui copac/ nenăscut, stafie pe jumătate…” (N. Stănescu)

Singurele lucruri care există sînt acele lucruri cărora încă nu le-a venit vremea. Sau a căror vreme n-are să vină nicicînd. Care există în nemanifestare, care rezidă latent în albiile subterane ale existenţei noastre şi care nu îşi pot primi dreptul la lumină. Acele lucruri neîntîmplate. Care n-au sorţi, nici voie şi nici prilej de întîmplare. Acele lucruri pe cît de vii pe-atît de moarte. Care nu au dreptul la timp şi cărora nici o derogare de la fiinţă nu le va da legitimitatea de-a exista sub soare. În posibilul lor imposibil, vor rămîne pe veci ascunse, tăinuite, înnăbuşite, sugrumate, interzise. Pentru că, altfel, s-ar pierde. Dacă ar veni vremea împlinirii lor, ar exista şi vremea dureroasă a pierderii. Dar mai-nainte de pierdere, smulgerea, dărîmarea, plînsul, aruncarea cu pietre, urîtul le-ar desfiinţa insidios, lent şi usturător.

Ferice de cei ce nu au cunoscut împlinirea, căci a lor este împărăţia visului clar, limpede, perfect în curăţia lui. Odată cu atingerea mundanului cu ale lui supuneri şi ai lui viermi, idealul coboară ireversibil în infernul maculării, al lipsei de sens şi de fiinţă. Să mulţumim aşadar pentru toate dorinţele şi iubirile care nu s-au împlinit, pentru tot frumosul care nu s-a întîmplat, pentru că astfel le mai putem păstra, cumva, prinse şi împachetate într-o idee despre împlinire. Pentru că nu s-au întîmplat o să ştim sigur c-au fost. Mai înalt şi mai curînd decît orice formă de-a fi pe care-a lăsat-o pămîntul să crească şi să moară.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Alternativă naturalistă la masochsim

23 Vineri ian. 2009

Posted by Laura Păuleţ in aka Lleida, Neordinea mea şi-a lumii, Terapie de şoc, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Scrie un comentariu

Etichete

întuneric, bucurie, cîntec, conştient, delir, fiinţă, optică, simplitate, sine, soare, subconştient

Dacă e ceva la ce nu pot rezista masochismul meu şi reflexul meu de recluziune sînt soarele şi modul în care acesta îşi împrăştie căldura şi îşi aruncă obraznic razele. În zilele cînd străzile par decorate cu beteală aurie, frunzele copacilor par unse cu sclipici, cerul devine o pictură postmodernistă în tempera iar căldura plantează insidios fiori pe şira spinării, grija se preface în nepăsare, stresul se descongestionează şi se topeşte într-o destindere expansionistă, răutatea în sensibilitate crescută, furia în salt pe-un singur picior, cuvîntul în cîntec. Cînd e soare îmi place sunetul lumii şi îmi vine să mă îmbrac în haine de sărbătoare, ca şi cum m-aş duce la filarmonică ori la teatru. Mă simt bine în pielea mea fără să mă culpabilizez pentru absurditatea şi ilegitimitatea acestui sentiment. Dintr-o dată zidul neputinţei nu mai e negru, îndoiala e turnesol pentru certitudine, lipsa de voinţă e suflul boemiei asumate, spirala încîlcită a şirului gîndurilor e tobogan pentru manifestarea autentică a eului, seriozitatea e masca jucăuşă a bunei-dispoziţii, trebuinţele sînt condimentele cotidianeităţii terne iar lipsa de îndrăzneală e farmecul misterului.

Soarele e singurul care face din simplitatea bucuriei autenticitate şi nu extaz superfluu. E legea şi ordinea fiinţei care se investeşte în clipă fără a calcula, ca un economist workaholic, dobînzile luate de banca obligaţiilor pe fericire. Soarele oferă acel halou al visului care învăluie fiinţa, transferînd legitimitatea conştientului subconştientului anesteziator. Ca şi cum, printr-un aflux de lumină celulele cu conuri s-ar supraexcita inversînd sistemele de optică fiinţiale.

Căderea în orbire ţine pînă la apusul soarelui, cînd sinele îşi recuperează vederea şi distrofia perceptivă, primind influx nervos de la celulele cu bastonaş, întru recuperera ochiului de pisică care citeşte în întunericul fiinţei ,pe limba universală lucidităţii, unilateral, bidimensional şi trifazic.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Terapie de re-creaţie (I)

13 Joi nov. 2008

Posted by Laura Păuleţ in Idei, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Un comentariu

Etichete

abureală, Constantin Noica, depresie, lumină, soare, tragic, tăcere

Soarele

„Sein zum Leben”. Mi-am lăsat sinele la clocit şi i-am pus mersului vieţii o piedică fără cuvinte. „Tragicul se naşte din aburul vieţii”. De dimineaţă m-am tratat cu fum de ţigără, vapori de cafea şi substanţă vie din raze molatece de soare. Iau în pumn o mînă de idei fabricate la focul unei alte conştiinţe şi trag în plămîni. Apoi scot fumul pe nas, cu eliberare sincopată de particule abrazive care se puseseră grămadă pe gînduri, redîndu-le mişcarea browoniană în suspensia efemeră a luminii. Sindrom de pisică. Soare, puchini, lînzcezie, orbire. Soarele întunecă privirea mai ceva ca întunericul, dar anesteziază interioritatea. E narcotic. „Destine încetinite, nu desfiinţează, dar sting…” . Soarele aprinde numai epiderma, dar încălzeşte sufletul, îi redă confortul momentan. Stinge ce mai era jăratic într-o tavă de cenuşă. „Ce i s-a luat omului de azi e totaliatea”. Bucuria punctiformă şi discontinuă are raze – iradiază. În discontinuitate şi sincopă fragmentarul e eliberare. „Eşti în ori întru?”. În mine, încerc să fiu întru libertate. „Orice om care a trăit în marginea vieţii merită să spună ceva despre viaţă”. Momentan în mine e tăcere şi abur, perdea de raze leneşe. Suspensie. Mîine vreau să aleg valul. „Sein zum Leben”.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Mizerie şi dezordine

24 Vineri oct. 2008

Posted by Laura Păuleţ in aka Lleida, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ 3 comentarii

Etichete

camera mea, căldură, dezordine, dulap, frig, lehamite, lleida, lumină, mizerie, ordine, singurătate, soare, suflet, uşi

Unele ziceri-clişeu mă simt nevoită să le îndreptăţesc, cum ar fi aceea că organizarea şi aspectul spaţiului camerei tale reprezină o reflexie sau o proiecţie a propriei interiorităţi sufleteşti.

Tot observ că, de zile bune în şir, în camera mea din Lleida, e dezordine şi mizerie, dar eu nu fac nimic în acest sens. Intru, mă uit, mă dezgust, calc cu grijă şi încerc să nu mă ating prea tare de mobilierul pe care praful s-a strîns şi s-a sucit după bunul plac. Patul nu mi-l fac niciodată, pătura stă mereu dată la o parte, cearşaful mototolit în partea dinspre perete, perna apăsată şi „aşezată” cîş. Din dulap se văd ieşind o mînecă de la o bluză şi toarta de la o geantă, care atîrnă peste stratul de praf de dedesubt. O uşă stă crăcănată pe jumătate, aşa încît să se poată lesne observa mormanul de haine amestecate ca într-un coş dintr-un magazin second hand, care mai stă şi să se prăvălească drept în mijlocul camerei. Vorbind de uşi… În camera mea toate uşile scîrţîie –  şi cea de la intrare, şi cea de la balcon, şi cele de la dulapuri, pînă şi sertarele. Ignor sistematic faptul că le-aş putea unge.

Oglinzi n-am deloc. Doar una foarte mică în care mă machiez. Am în schimb odorizant de cameră, ca să miroase strident a flori şi-a primăvară. Am şi un copăcel. Era mic şi bogat, plin de frunze cărnoase de o culoare verde crud, brăzdate cu dunguliţe fine, albe. Acum copăcelul meu începe să nu mai fie, deşi îl ud de fiecare dată cînd îi simt pămîntul uscat. Devine din ce în ce mai spîn pe zi ce trece. Frunzele îl părăsesc, unele dintre ele uscate şi putrezite, însă cele mai multe încă verzi şi sănătoase.

Am şi un carton galben prins în pioneze pe peretele de deasupra patului, pe care mi-am propus să adun gînduri şi să reţin întîmplări. Pe margini am scris doar vreo două citate, din amintiri şi memorie, în rest, centrul a rămas gol, neatins.

În camera mea e mereu frig. Poate pentru că las tot timpul uşa la balcon deschisă. Nu mă pricep niciodată să anticipez cît de rece va fi ziua respectivă, de aceea, de cum mă trezesc şi pînă mă culc las frigul, ceaţa sau ploaia să intre şi să-şi facă de cap. Eu însă mereu aştept să pătrundă căldura şi soarele, să facă particulele de praf să danseze brownian prin aer. Dar pesemne că şi luminii i-e lehamite să pătrundă la mine în cameră.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.637 hits

Cît mi-e de mare lenea

februarie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
« ian.    

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: