• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive zilnice: 12 decembrie 2008

Să ridicăm paharul împotriva Boloniei! (II)

12 Vineri dec. 2008

Posted by Laura Păuleţ in aka Lleida, Ideologii obsesii fetişuri, OMG!

≈ Scrie un comentariu

Etichete

împotriva procesului Bologna, Bolonya, Catalunya, grevă, lleida, manifeste, panacrte, revoltă, studenţi catalani

Episodul II. Studenţii catalani umblă cu greva vopsită

Cînd au văzut „revoluţionarii catalani” că nu prea se pot ajuta de arsenalul adus în scop prevăzător ca să nu îngheţe, să nu se plictiseacă şi să nu adoarmă, au luat, încă o dată, atitudine. Şi-au luat pensonele în mîini, le-au înmuiat în sîngele de tempera al ideologiei lor şi s-au apucat de desenat şi de pictat afişe (fig. 2). De data asta hotărîrea lor irevocabilă de a nu renunţa la protest (deşi numeric şi atitudinal erau absolut neglijabili) şi-au lipit-o pe panoul principal din faţa edificiului rectorat (fig. 1).  Şi-au făcut şi orar, pe care l-au lipit în vestibul (fig. 3) . Din program: cină, dezbateri, concert, sesiuni de informare. Cu alte cuvinte, un orar universitar ceva mai lejer. Aici mi se pare că s-au cam scăpat studenţii catalani, chiar oficial şi cu subsemnatul, că de fapt ei vor nişte zile mai lejere înainte de vacanţă şi să facă şi ei pe-a profesorii cîteva zile, „informîndu-i” pe alţii.

De pe blogul lor oficial, realitatea se vede cu totul altfel decît am văzut-o eu cu ochii deschişi şi cu privirea detaşată: mult mai ardentă, mai consistentă şi mai justificată. Poate că mi-a scăpat crema manifestărilor şi cînd m-oi fi găsit eu prin preajmă, focul se stinsese doar cu vreo cîteva minte în urmă. Însă nu ştiu cum se face că n-am văzut nici măcar urmă de cărbuni vreodată încinşi mocnind în nici un spirit ce exista fantomatic pe-acolo. Doar o stare de inutilitate şi de plictis ce se lăsa ca ceaţa groasă noaptea în Lleida. Ca şi cum toată ziua s-ar fi dat foc la paie ude.

bolon1

Fig. 1. Ocupat: împotriva Boloniei

Fig. 2. Să plăteşti şi să-ţi faci temele? Cu Bolonia da!

Fig. 2. Să plăteşti şi să-ţi faci temele? Cu Bolonia da!

Fig. 3. Dimineaţă, seară, noapte dezbateri, cină, concert. Orarul pe o săptămînă al studenţilor ptotestatari împotriva procesului Bologna

Fig. 3. Dimineaţă, seară, noapte – dezbateri, cină, concert. Orarul pe ultimele trei zile al studenţilor protestatari împotriva procesului Bologna

 

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.682 hits

Cît mi-e de mare lenea

decembrie 2008
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« nov.   ian. »

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

    %d blogeri au apreciat: