Etichete
Cum unii se nasc cu pofta de viață în sânge, alții se nasc cu durerea curgându-le prin vene.
Primii, de obicei, se identifică drept oameni de lume, energici, în măsură să-i încarce pe cei din jur și pe ei înșiși de bună dispoziție. Pentru ei existența curge, clipa se trăiește. Lucrurile trec, ușor ca vorbele, dezamăgirile lasă semne, dar nu urme adânci, bucuriile sunt fruste și autentice. Schimbările sunt surse de auto-validare, punerile în genunchi, motivații de-a se ridica mai în forță. Pentru ei viața e o sumă de experiențe din care extrag esențialul, care se va dovedi în cele din urmă, util. Cei mai mulți au o gândire pragmatică, direcționată de verbul a face. Sunt carismatici, fermecători, de obicei sunt simpatizați, integrați, iubiți. De cele mai multe ori sunt cei care reușesc, care se remarcă și se afirmă. Dintre ei se aleg oamenii realizați, împliniți sau de succes. Ei se hrănesc din social, precum alții se hrănesc, împreună cu ei, din bucuria de-a fi.
Orice experiență îi mutilează, orice dezamăgire îi lasă cu câte o rană definitiv deschisă, pe care trebuie s-o ferească în fiecare clipă de infecții.
Cei cărora le curge otrava de-a fi prin vene sunt oamenii-umbră, care-și petrec viața prin unghere întunecate ale sinelui. Oamenii bolnavi de viață ca de o afecțiune auto-imună. Lipsiți de vitalitate, mereu triști, abstrași din contigent și închiși în sine. Pentru ei existența este un calvar, un blocaj de zi cu zi. Orice experiență îi mutilează, orice dezamăgire îi lasă cu câte o rană definitiv deschisă, pe care trebuie s-o ferească în fiecare clipă de infecții. Schimbările, oricât de nesemnificative, îi traumatizează. Socialul îi golește și-i tulbură. Întreaga lor viață e țesută în jurul verbului a gândi. Care îi împiedică să acționeze. De cele mai multe ori nu reușesc să facă nimic cu viața lor, în afară de-a se distruge pe ei înșiși și pe cei din jur. Sunt antipatici, de cele mai multe excluși (sau auto-excluși) din lume, marginalizați, detestați. Sunt cei care, cu morbul auto-distrugerii, sug viața din ceilalți, îi alungă și-i îndepărtează. Și nu cunosc niciodată bucuria și firescul de-a fi.
Considerându-se cel mai adesea profunzi, complecși, rafinați și complicați, oamenii bolnavi de moarte îi acuză pe oamenii sănătoși, și plini de viață, de superficialitate, de frivolitate, de ticăloșie, de mercantilism, de ignoranță, de limitare. Fiindcă, cel mai probabil n-au ajuns niciodată să cunoască, cu-adevărat și îndeaproape, un om de lume pe care să-l iubească mai mult decât pe ei înșiși. Și să-și fi dorit, de dragul lui, să-și schimbe sângele.
Foto: Edvard Much, The Dance of Life
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.