Etichete

, ,

Orice trecere într-un dincolo sau într-un alt aici – numită generic plecare sau schimbare – e musai preîntîmpinată de o oprire moromeţiană pe o piatră de hotar şi însoţită de luarea capului în mîini. Aşa începi să numeri oameni, obiceiuri, locuri, griji, temeri, întîmplări, nostalgii, obişnuinţe, sentimente, stări, obiecte, tabieturi, neputinţe  – toate dragi şi indispensabile, unele chiar constitutive – şi vezi că se adună prea multe ca să le poţi strînge în vreo valiză sau măcar… într-un singur gînd, într-o singură gură de aer sorbită cu nesaţ din interiorul graniţelor orizontului domestic ştiut. Travaliul de a încerca să iei cu tine tot e comparabil cu demenţa unui matematician care ar vrea să numere toate numerele reale dintre plus şi minus infinit sau să-ţi tapeteze locuinţa cu toate zecimalele numărului pi. Dar, deşi luciditatea îţi sabotează efortul, tu te încăpăţînezi să îndeşi cu două mîini, să transpiri, să te oftici, să te dai cu fundul de pămînt şi în cele din urmă să izbucneşti într-un plîns prelung, cînd îţi dai seama că nu tu eşti cel care hotărăşti ce iei cu tine şi ce laşi acasă. Selecţia o face altcineva pentru tine, tu doar contabilizezi vămile pe care începi să le plăteşti cu mult înainte de a ajunge măcar în dreptul graniţei şi să-ţi induci supliciul.

Doar la ideea trecerii dincolo, devii asemeni unui călător în deşert care halucinează, îndulcindu-şi sau înveninîndu-şi vedeniile despre ce ar putea fi îndărătul unei dune opace de nisip. Tinzi să consideri nevăzutul transparent, să ţi-l proiectezi ideatic pînă la epuizare, în timp ce mergi tîrîind cu tine bagajele prea multe şi prea grele care-ţi deformeză ţinuta şi atitudinea în faţa noului. Ce nu vrei să ştii că urmează e momentul cînd vei bătători cu piciorul graniţa dintre noul aici şi vechiul acasă, cînd vei deveni liber în conştiinţa ta de lucrurile neesenţiale sau nepotrivite pe care le-ai luat cu tine.

De ce cînd alegi să pleci simţi că parcă te duci de bună-voie la un război, gata împuşcat într-un picior şi întrebîndu-te fără sens „De ce?” Pentru că într-adevăr te-ai băgat într-un război animat de un spirit belicos neconştientizat – unul greu, cel mai greu, cu tine însuţi. Se poate să fie nevoie să-ţi amputezi anumite obişnuinţe, să ţi se cangreneze anumite sentimente sau se poate lăsa cu vărsare de gînduri. Însă poate va fi o cale de vindecare şi de cicatrizare pentru a deveni dintr-un simplu călător năuc într-un deşert, un luptător  cu decoraţie de merit care nu va mai trebui să-şi caute puterea printre miile de bagaje, deşi ştie că pe Ea oricum a lăsat-o acasă, în dulapul cu lucruri de ocazie.