• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive etichetă: nostalgie

În loc de „Adeu!” şi regrete

03 Marți feb. 2009

Posted by Laura Păuleţ in aka Lleida, Declaraţii de iubire

≈ 4 comentarii

Etichete

contabilitate, delir, lleida, nostalgie, regrete, sfîrşit de etapă, sine

Contabilitate de sfîrşit de etapă

Un vis fals care s-a sfărîmat şi cu o realitate adevărată pe care am trăit-o fac zero.
Oamenii pe care i-am admirat şi cu persoanele care m-au dezgustat fac zero.
Lucrurile pe care le-am aflat şi cu lucrurile de care nu am ştiut fac zero.
Momentele de exaltare şi cu momentele de disperare fac zero.
Realizările pe care nu le anticipam şi cu eşecurile pe care nu le-am aşteptat fac zero.
Limitele pe care le-am depăşit şi cu limitele pe care mi le-am apropiat fac zero.
Prietenii pe care nu i-am întîlnit şi cu oamenii pe care i-am cîştigat fac zero.
Pofesorii care m-au remarcat şi cu cei care nu m-au ascultat fac zero.
Străzile pe care am umblat şi cu străzile pe care n-am îndrăznit să mă aventurez fac zero.
Ideile pe care mi le-am contrazis şi cu ideile pe care mi le-am confirmat fac zero.
Libertatea pe care am avut-o şi cu singurătatea pe care am trăit-o fac zero.
Oraşele pe care le-am văzut şi cu cele pe care nu le-am cunoscut fac zero.
Berea pe care am băut-o cu ţigările pe care nu le-am fumat fac zero.
Bucuriile care mi-au fost balsam pentru suflet şi cu tristeţile care m-au îngenunchiat fac zero.
Cărţile pe care le-am citit şi cu acele cărţi pe care nu le-am ţinut între palme fac zero.
Mersul haotic şi temerar pe străzile goale şi cu claustrarea autistă în casă  fac zero.
Zilele cu prea mult soare şi zilele cu prea multă ceaţă fac zero.
Clipele în care m-am sinucis înfrîntă şi clipele în care am renăscut victoriosă fac zero.
O etapă care a fost şi care dintr-o dată n-o să mai fie zero.

___________

Total: 0

Asta a fost tot. Cinci luni, un oraş, o universitate, o seamă de oameni, un balon de vise, un morman de gînduri, o piramidă de bucurii, o mînă de amărăciune, un pumn de tristeţe, o mare de singurătate, un vîrf de fericire, un dram de libertate.

Aştept ca memoria (in)voluntară să regleze conturile în favoarea mea.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Bagajele rude cu numărul pi

23 Sâmbătă aug. 2008

Posted by Laura Păuleţ in Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Scrie un comentariu

Etichete

nostalgie, plecare, teoria chibritului

Orice trecere într-un dincolo sau într-un alt aici – numită generic plecare sau schimbare – e musai preîntîmpinată de o oprire moromeţiană pe o piatră de hotar şi însoţită de luarea capului în mîini. Aşa începi să numeri oameni, obiceiuri, locuri, griji, temeri, întîmplări, nostalgii, obişnuinţe, sentimente, stări, obiecte, tabieturi, neputinţe  – toate dragi şi indispensabile, unele chiar constitutive – şi vezi că se adună prea multe ca să le poţi strînge în vreo valiză sau măcar… într-un singur gînd, într-o singură gură de aer sorbită cu nesaţ din interiorul graniţelor orizontului domestic ştiut. Travaliul de a încerca să iei cu tine tot e comparabil cu demenţa unui matematician care ar vrea să numere toate numerele reale dintre plus şi minus infinit sau să-ţi tapeteze locuinţa cu toate zecimalele numărului pi. Dar, deşi luciditatea îţi sabotează efortul, tu te încăpăţînezi să îndeşi cu două mîini, să transpiri, să te oftici, să te dai cu fundul de pămînt şi în cele din urmă să izbucneşti într-un plîns prelung, cînd îţi dai seama că nu tu eşti cel care hotărăşti ce iei cu tine şi ce laşi acasă. Selecţia o face altcineva pentru tine, tu doar contabilizezi vămile pe care începi să le plăteşti cu mult înainte de a ajunge măcar în dreptul graniţei şi să-ţi induci supliciul.

Doar la ideea trecerii dincolo, devii asemeni unui călător în deşert care halucinează, îndulcindu-şi sau înveninîndu-şi vedeniile despre ce ar putea fi îndărătul unei dune opace de nisip. Tinzi să consideri nevăzutul transparent, să ţi-l proiectezi ideatic pînă la epuizare, în timp ce mergi tîrîind cu tine bagajele prea multe şi prea grele care-ţi deformeză ţinuta şi atitudinea în faţa noului. Ce nu vrei să ştii că urmează e momentul cînd vei bătători cu piciorul graniţa dintre noul aici şi vechiul acasă, cînd vei deveni liber în conştiinţa ta de lucrurile neesenţiale sau nepotrivite pe care le-ai luat cu tine.

De ce cînd alegi să pleci simţi că parcă te duci de bună-voie la un război, gata împuşcat într-un picior şi întrebîndu-te fără sens „De ce?” Pentru că într-adevăr te-ai băgat într-un război animat de un spirit belicos neconştientizat – unul greu, cel mai greu, cu tine însuţi. Se poate să fie nevoie să-ţi amputezi anumite obişnuinţe, să ţi se cangreneze anumite sentimente sau se poate lăsa cu vărsare de gînduri. Însă poate va fi o cale de vindecare şi de cicatrizare pentru a deveni dintr-un simplu călător năuc într-un deşert, un luptător  cu decoraţie de merit care nu va mai trebui să-şi caute puterea printre miile de bagaje, deşi ştie că pe Ea oricum a lăsat-o acasă, în dulapul cu lucruri de ocazie.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.682 hits

Cît mi-e de mare lenea

martie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« ian.    

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: