Nu, înecaţii nu pot preţui aerul fiindcă ei sînt organisme anaerobe. Ei nu ştiu ce e aerul şi nici nu ştiu ce înseamnă bucuria de a-l respira. Nici nu ar avea de ce. Organismelor anaerobe le e foarte bine în mlaştina lor, fiindcă ştiu că altfel nu ar putea supravieţui. Da, există şi unele organisme umane, anaerobe, oricît de absurd vi s-ar părea. Care nu ştiu ce e libertatea şi nici nu ar vrea să ştie. Indivizii ăştia anaerobi sînt şi orbi şi surzi în acelaşi timp. Şi iarăşi, în mod absurd, le e bine aşa. Astfel se simt protejaţi de ei înşişi şi de ceilalţi: lor nu li se va cere niciodată nimic şi ei nu se vor pune în situaţia de a-şi cere vreodată ceva. Vor trăi fericiţi, ştiind că altcumva nu se poate. De unde ştiind? Din faptul că n-au ştiut niciodată cum e să respiri aer curat.
Inutilitatea aerului
03 Duminică ian. 2010
Pe culmile conştientizării 
pardon… cred ca cei care sunt pe punctul de a se ineca stiu ce e aerul, stiu ce inseamna bucuria de a respira…
cat despre oamenii care nu stiu ce e libertatea… tot respectul… ai dreptate 🙂
Mi-a(i) amintit de Oana Pellea care se bucura ca s-a lasat de fumat si a reinvatat astfel sa respire: „Mint. As schimba ceva. Nu as mai fuma! Imi pare foarte rau ca am fumat atata amar de vreme. A fuma este o mare prostie! Credeti-ma! Viata e mult mai frumoasa fara tigara, cand tragi aer curat in plamani. Este o enorma voluptate a RESPIRA!”
(Oana Pellea)
@un nou sens. Eu mă refeream la faptul ca există o categorie de oameni care sînt „înecaţi” dintoteauna. E o metafora pentru a-i desemna pe cei care nu vor să ştie cum e să fie liberi.
@Simona. Eu mă gîndeam ceva mai departe. La dialectica sufocării-respirării existenţiale. La libertatea de-a fi aşa cum îţi alegi tu însuţi să fii.
Cred ca asa am perceput si eu, ma gindeam numai ca uneori apa sau fumul pot schimba perceptia si poate anaerobele au(avem ?) libertatea lor (cea aleasa de ele insele, poate) greu de perceput in afara apei asa cum si libertatea noastra se poate faramita tocmai printr-o prea asidua (limitativa) cautare.
@Simona. Evident că există şi libertatea non-alegerii. Sau poate că pentru unii hazardul a consiprat încît să-i „toarne” în matricea existenţială care să-i încadreze aşa cum sînt.
o „inecare” dintotdeauna, nu cred k exista… exista poate un refuz, stii ce e dar nu vrei, te rezumi la ce iti place 😀
foarte frumoasa fabula asta lirica despre organismele anaerobe. Intr-un fel o spune Heidegger, atunci cand constata ca in stadiile ei cele mai avansate, caderea nu mai poate fi recuperata, sfarsind ca prabusire. E un punct dincolo de care, odata trecut, nu mai poti fi salvat. Asa cum exista gesturi irecuperabile si cuvinte pe care nu le mai poti lua inapoi niciodata.
@paul. Exact la asta mă refeream. 🙂