Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Împotrivirea

Nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a acorda vieţii mele un înţeles. Dacă n-am reuşit, e numai vina mea. Dar sînt oare ceea ce am crezut că sînt? (O. Paler, Deşertul pentru totdeauna)

Am căutat dintotdeauna să provoc imposibilul ca să-mi deschidă uşa dinspre un alt destin. Credeam că prin voinţă puteam întoarce ordinea lucrurilor, că totul nu depindea decît de puterea mea de a înfrunta înzestrarea. Absolutul îl vedeam la degetul meu mic, fiindcă relativul îmi repugna.

Caracterul care amesteca împiedicat şi ridicol timiditatea cu orgoliul şi raţiunea cu sensibilitatea mi-a fost principala cauză a exceselor prin care încercam să suplinesc lipsa unei autentice sociabilităţi. Eram convinsă că limitele erau educabile şi ambiţia doar necesară de condus cu abilitate, ca maşina de curse, printre popice fixe doar în aparenţă. Ca orice lup-singuratic, m-am ales însă doar cu frustrarea însingurării în care dădeam tîrcoale haitei din care nu putem şi nu vroiam să fac parte, dar după care tînjeam.

Corvoadele mi le-am asumat ca necesare, nu dezinteresat însă: credeam că dacă merg pînă la capătul unei dorinţe şi pînă dincolo de el, atunci destinul va ceda şi împlinirea se va instala ca deschidere spre un alt drum. Nu ştiam că unele lucruri nu le poţi avea decît dacă stai departe de ele şi că pornind în căutarea lor nu faci decît să le pierzi, distanţăndu-te de fapt de ele. Mă ardea prea abitir setea de o altă viaţă de un alt mod de-a fi, de o realitate alternativă fără a-mi da seama de ridicolul şi fatalitatea determinării mele.

Nu m-am simţit niciodată întreagă nicăieri, de aceea am căutat calea alterităţii, care mi s-a deschis temporar şi întotdeauna ambiguu. Cînd mi-am dat seama că nu trebuia să nu mă fi contrazis vreodată nu mai era nimic de îndreptat. Pierdusem totul. Pentru golul din jur nu puteam să învinuiesc pe nimeni, fiind exclusiv opera mea, aşa că nu mi-a rămas decît să vorbesc despre răul din mine, într-o încercare disperată de exorcizare. Raţiunea din nebunia mea de a construi m-a purtat, ca un val dement, în direcţia opusă celei visate de mine.

Contradictorie pe fond, neîmpăcată sub nici un chip cu mine însămi, am eşuat lamentabil în tot ce mi-am setat ca esenţial. Liberă de ceilalţi şi îngrădită de nevoia incurabilă de alteritate, defensivă şi ofensivă cu cei pe care i-am iubit, deschisă şi închisă la nou şi posibilităţi, disponibilă şi indisponibilă spre încercări şi experimente, mi-am pierdut progresiv toate punctele de sprijin, relativinzîndu-mă treptat. Deşertul mi s-a livrat cu plată la domiciliu şi cu o condamnare scrisă de a-mi lăsa iluziile să supravieţuiască în condiţii vitrege. Am devenit atît de transparentă, chiar pînă la a mă confunda cu decorul care mă încadra.  Goală de sine şi de sens, mi-a rămas să vorbesc despre mine la timpul trecut, pentru că tot ceea de ce m-am temut mai tare s-a întîmplat.

Reclame