Re:amintiri (I)

Etichete

Alexandru Paleologu, citate, consolare, existenţă, iluzii, iubire, lucrurile esenţiale, mediocritate, memorie, oameni, Octavian Paler, pierdere, salvare, umor, vis

Mă consolez:

„Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră.
Dar mediocritatea iluziilor nu are cine o scuza.
Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.”
(Octavian Paler, Autoportret într-o oglindă spartă)

„Farmecul existenţei este că nu te poţi baza pe nimic. Totuşi cele mai importante lucruri în viaţa asta sînt, cred eu iubirea, memoria (nu cea mecanică şi plictisitoare, ci aceea care îţi salvează conştiinţa) şi umorul. Dacă te naşti cu ele, e foarte bine; dacă nu, se pot învăţa gîndindu-te foarte mult la ele, reprezentîndu-le în diverse circumstanţe. Cele ce salvează cele mai proaste şi mai ingrate împrejurări, ceea ce este esenţial este, totuşi, iubirea. Iată concluzia, după o viaţă de om: nimic nu contează în afara iubirii. În viaţă, poţi să fii un dobitoc, sau poţi să te salvezi. Şi nu poţi să te salvezi decît iubind pe cineva mai mult decît te iubeşti pe tine însuţi.”
(Al. Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor)

Carnea putredă a fructului oprit

Etichete

apropiere, depărtare, fetiş, frumos, iluzie, vierme, vis

Habar n-avem noi ce privilegiu înseamnă distanţa pe care o avem faţă de oameni şi faţă de lucruri. Ce unică şansă de a vedea frumosul ne oferă privirea de departe, de dincolo, dindărăt. Ni se face poftă de carnea roşie care pare transparentă  şi apetisantă sub soare, şi întindem mîinile, ca nişte copii după fructul acela pe care-l vedem ca fiind fără cusur. Perfecţiunea închipuită ne magnetizează şi fetişizează obiectul pe care ne setăm obsesiv energia şi atenţia. Tînjim naiv după apropiere, crezînd că aceasta ne va augmenta sub formă de fericire minunea pe care o intuim, doar privind de după vălul nostru de iluzie. Nu ne trebuie scanarea cu raze X, pentru a vedea pe dinăuntrul obiectului cu potenţial fascinatoriu şi pentru ca în interiorul nostru să crească o falsă certitudine. Considerăm că ceea ce simţim, intuitiv, e de-ajuns.

În virtutea fetişului facem salturi mortale şi flic-flac-uri prin existenţă, doar doar am ajunge să posedăm ceea ce ne pare de neatins. Energia vitală pe care ne-o oferă substanţa obsesiilor este una care ne face să păşim prin viaţă cu entuziasm, ca pe bîrnă, ducînd totul pînă la limită, cu adrenalina în stare să ne rătăcească pe cele mai întortocheate cărări. Deşi aparent chinuiţi de alergătura şi de stretching-ul aproape inuman pe care-l practicăm cotidian, în virtutea credinţei că sîntem înscrişi bine pe drumul spre fericire, trăim însăşi fericirea. Esenţial este să nu ajungem niciodată prea aproape şi să ne trăim destrămarea visului văzînd fructul putred şi simţind viermele cum ne rămîne emetic în gît.

Optimism de consumaţie

Etichete

clipă, idealizare, optimism, rîsu-plînsu, vis

Deşi totul în jur mă innăbuşă sufocant şi rînjind, semnalîndu-mi subversiv intrarea într-o nouă, inevitabilă criză, ara mateix m-am distanţat miraculos de negativ şi disperare şi mă bucur de gîndurile frumoase, visurile cu vulturi, de problemele cu rezolvări ideale şi de reprezentarea mentală a oamenilor dragi alături. Momentele astea mi-s rare şi mă ţin puţin, dar par de nespus şi nesperat de adevărate, încît nici nu-mi vine să le ating cu vreo umbră de conştientizare sau vreo intenţie de disecare. De parcă negativul şi pozitivul ar fi două feţe ale aceleiaşi măşti în spatele căreia mă încăpăţînez să mă situez mereu, iar realitatea mea ar depinde doar de opţiunea „sucelii” care întoarce existenţa pe faţă sau pe dos în funcţie de un detonant. E mai mult de-atît, însă acum prefer să mă gîndesc că e doar atît, refuzînd să semnez pentru pachetul de amărăciune cu adresă de Iaşi şi destinatar de Lleida. Simplu, fără culmi şi fără conştientizare. Scrisul rămîne însă strajă să ţină scorurile între salturile mortale dintre rîs şi plîns. 🙂