Ultima din universitate

Etichete

Aşteptîndu-l pe Godot, ca ţiganul la mal, Cappont, delir, Edifici Polivalente, eu, Godot, lleida, oboseală, sesiune, sictir, sine, singurătate, UdL, ultimul om, Universitat de Lleida, voinţă

Numai eu am mai rămas pe aici, pe reduta înnorată de cele de pe urmă treballuri finale. Luminile s-au stins încă de ieri, vocile au tăcut, calculatoarele s-au închis, aerul condiţionat a îngheţat.  Sesiunea s-a terminat, bibliotecile şi sălile de net s-au golit, colegele mele de apartament au plecat. Azi, într-o zi de dumincă, nici măcar vîntul nu mai suflă în Lleida. Cappontul a aţipit şi şi-a scris pe frunte „¡Déjame dormir!”.

Portarii de la Edifici Polivalente s-au săturat de mutra mea – e al dreacu’ de frustrant să stai de serviciu pentru un singur om. Da, la Universitat de Lleida mă simt ultimul om. Mă prefac că îmi mai găsesc forţă să nu păţesc precum ţiganul care s-a înecat la mal, învins de melcul cel vitezoman în competiţia cu timpul şi cu sine însuşi. Ultimii metri sînt cel mai greu de parcurs cînd acidul lactic s-a acumulat insidios în muşchii voinţei iar sictirul a asediat intempestiv coerenţa oricărui demers. „Hai Laura, hai, hai, nu sta de pomană!” Buf! se resimte şutul în fund, care nu produce nicidecum influxul nervos sau conexiunea dintre dendritele şi axonii neuronilor nearşi. Doar nişte vînătăi se produc, pentru a-mi aminti la ceasul contabilităţii, de neputinţă. Nici înjurăturile nu-mi prea sînt de folos, nu sînt niciodată în stare să culpabilizez pe altcineva decît pe mine însămi.

Timpul a luat-o razna, pe mine m-a molipsit aerul de pasivitate, nu-mi găsesc prin preajmă nici un soi de încărcători pentru bateriile fiinţiale ori un morcov existenţial care să nu fi fost fărămiţat de răzătoarea trecerii prin lume. Ca orice ultim om, îl aştept pe Godot scrutînd cu privirea ceva mai departe de linia orizontului propriu.

Panseurile şi surmenajul „laboral”

Etichete

cuvinte, delir, limite, lleida, neputinţă, oboseală, sesiune, surmenaj

De cînd m-a ajuns psihic sesiunea de aici, cu inadecvarea dintre timpul disponibil, sarcinile laborale insuficient de bine definite peratologic şi abilităţile lingvistice proprii, am început să gîndesc scurtciurcuitat, fragmentar, apoftegmatic, ca într-un vis spiralat, împletit cu fir narativ fantastic. Temele mele veşnice de meditaţie s-au potenţat şi s-au răsîncîlcit într-un ghem de oftică căruia  nici cu ghearele mele ascuţite de vrăjitoare nu-i mai vin de hac. Trebuinţa depăşirii limitelor, neputinţa, condiţia umană limitată, lenea ca înscris visceral, nesiguranţa alterităţii, singurătatea ca dimensiune eternă, însingurarea ca iminenţă şi co-prezenţă activă, minciuna existenţială, falsul fiinţial, cogniţia, culpabilitatea, însoţitoarele mele din gînduri, au fost mai încercate ca oricînd în scenarii elucubrante şi apocaliptice, în context de restrişte şi neputinţe lingvistic discursive. Şi pentru că mi s-au uzat capacităţile corelaţionale şi argumentative, citez fără prea multe explicaţii dintr-un text pe care îl am de analizat şi care mi-a însfăşurat firul gîndirii în jurul gîtului individualităţii proprii: „En el Pantheon griego Peithó corresponde al poder de la palabra sobre los otros. Su templo es la Palabra”. Cred că încep să-mi mai revină forţele după acest scurt derapaj logoreic.

Fabulele lui Tolstoi, Metamorfoza lui Kafka şi animalica sesiune catalană

Etichete

biblioteci, bovine, fabule cu studenţi, fabule Tolstoi, insecte, jivine, maimuţe, Metamorfoza lui Kafka, oameni, sesiune, specii umane, săli de lectură, tipologii animale, UdL

Pentru că lipsa conexiunii Internet din reşedinţa mea catalană mă constrînge să-mi petrec timpul pe care nu-l dorm prin biblioteci şi săli de lectură, mă convertesc cu sau fără voie într-un observator sub acoperire al practicilor de consumare a timpului de către studenţimea autohtonă. Sesiunea lleidatană nu-mi prieşte şi am început să am vedenii şi halucinaţii, percepţia-mi extra-lucidă augmentînd de capul ei  o lume plină de jivine, de bovine, de animale sălbatice, de insecte şi de spaţii destinate acestora: coteţe, muşuroaie, stîni, jungle, insectare etcetera. Aşa că am început să inventariez tipologii şi să creez scenarii, mai ceva ca un epigon diletant şi novice al lui Tolstoi. Aşadar, pînă acum, am construit mental fabulele cu următoarele titluri: Şoarecele de bibliotecă şi lupul singuratic Web 3.0, Greierii şi maimuţele, Capra şi caii de prăsilă, Pisica şi cocoşul, Furnica solitară, Vaca digitală, Boul şi iezii, Leul gri şi musca TzTze, Văduva roz , Păianjenul 3D, Oile portocalii, Libelulele albe, Iepurii verzi şi elefanţii negrii ş.a. Ori s-or fi transformat studenţii, de-atîta muncă şi stres, peste noapte, ca damnaţide un ne-nţeles blestem, în tot felul de gîngănii imenese, ca în „Metamorfoza” lui Kafka? 

Pentru că încă fenomenul e sub cercetare sistematică, o monitorizare strictă şi atentă, timp de patru săptămîni, nu vă voi dezvălui corespondentele tipologii umane ale sus-numitelor specii animale, după cum le-am detectat perceptivo-intuitiv. Poate la sfîrşitul întocmirii analizei cantitative la care lucrez vă voi oferi şi o poveste să-i aplicaţi o analiză de discurs. Cine ştie ce calităţi vom mai descoperi şi ce specii noi ori subspecii s-or mai naşte şi din interpretările dumneavoastră!

Later edit. P. S. Eu ce soi de animală oi fi devenit?