Desconsiderarea confortului (I)

Etichete

alegeri, apartament, bovarism, comoditate, confort, familie, homeostazie, igienă, legea minimului efort, lene, materialism, obligaţii, pasivitate, previzibil, robotizare, serviciu, stabilitate, trai decent, ucidere

Confortul ucide.  A-ţi fi bine este o stare de-a fi fără fiinţă. O stare în care funcţiile organismului sînt încetinite şi ritmul vieţii este ajustat după legea minimului efort. Confortul implică un design existenţial în care clipele ţi se petrec cu bune şi cu rele într-o înşiruire previzibilă, identice una cu cealaltă, identice de la o zi la alta şi de la o stare la alta. Cu cît îţi este confortul fizic, social sau mental mai mare cu atît şansele de re-evaluare, reconsiderare şi schimbare a eului sînt diminuate sau chiar înnăbuşite. La limită, confortul duce la alterarea personalităţii şi la diluarea identităţii. Printre manifestările confortului se regăsesc lenea, sictirul, autosuficienţa, unilateralitatea perspectivelor, negarea altor posibilităţi de poziţionare, bovarismul, iar simptomele sale sînt încremenirea în proiect sau chiar lipsa demarării oricărui fel de proiect existenţial. Confortul ucide spiritul.

Confortul corespunde unei maniere pasive, robotizate de-a fi: dai şi primeşti mecanic, în virtutea unor alegeri/ obligaţii sociale la care ai subscris la un moment dat, într-o anumită conjuctură, angajîndu-te astfel să li te conformezi şi să le serveşti pe perioadă nederminată. Confortul presupune o stare de homeostazie în care stabilitatea şi echilibrul formale ale individului au puţine şanse de a fi compromise. Confortul este asigurat de o igienă fizică şi materială asociate în mod tradiţional unui „trai decent”. Elementele cheie din design-ul clasic al unui „trai decent” sînt: familia (cu variantele soţ+soţie+copil+ alte rude/ soţ+soţie+copii/ soţ+soţie), casa/ apartamentul (cumpărat, nu închiriat), serviciul (neapărat stabil).  Evident, acestora li se subordonează sau circumscriu o serie de alte aspecte care sînt piese de rezistenţă de ordin secundar în conservarea unei formule existenţiale şi a blocării într-o configuraţie conferită de o anume aşezare a stărilor de fapt (şi nu de drept).

Va urma.