Greaţa lui Joker

Etichete

bătaie de batjocoră, emetic, fiinţă, gînduri, greaţă, individ, joker, metabolism, mizerii, mucegai, organism, reziduu, scatofilie, sine

Deci asta e Greaţa: această evidenţă orbitoare? Cît mi-am bătut capul! Cît am mai scris! Acum ştiu: exist – lumea există – şi eu ştiu că lumea există. Asta-i tot. Dar nu-mi pasă. E ciudat că nu-mi pasă de nimic: mă sperie.” (J. P. Sartre, Greaţa)

În inima bătăii de batjocoră îşi întinde tentaculele lipicioase Greaţa, pentru a cuprinde Fiinţa cu toate ventuzele otrăvite şi-a injecta paralizant individul cu dezgustul de sine, de lume, de ceilalţi, cu spaima vieţii de ea însăşi şi cu a morţii de ea însăşi. Greaţa păstoasă, densă şi concupiscentă îşi face loc insidios prin capilarele fiinţei, dilatîndu-le nefiresc de mult şi preluînd total controlul asupra existentului fără ca acesta să poată apuca să instige anticorpii la împotrivire.

Cînd ratarea îşi dezvăluie în fiecare zi încă o faţă de Jolly Joker şi-l apropie pe individ din ce în ce mai emetic de precaritatea cărnii lui mucegăite şi răs-mucegăite de iluzii, însemnă că Greaţa s-a instalat în reflexul necondiţionat al respiraţiei, al deglutiţiei, al locomoţiei, ca o enzimă de-metabolizantă. Greaţa se insituie ca indicatorul dominant al unui metabolism bolnav, care nu mai poate cu nici un chip funcţiona normal. Un metabolism care absoarbe toate substanţele toxice în el, fără posibilitate de excreţie. Gîndurile ajută – ajută ca toate mizeriile să intre adînc, în sînge, siluind hematitele să capituleze. Organismul individului devine intrinsec scatofil, ajungînd să circule încontinuu pe dinlăuntru aceleaşi sucuri otrăvite care transformă Fiinţa într-un reziduu inflamabil a cărui combustie internă e una deosebit de pestilenţială. Individul îşi devine sieşi bombă chimică, fără control şi fără ceas. Toxic În-sine şi Pentru-sine, neputîndu-şi ieşi nicicum din el însuşi omul nu mai aşteaptă nimic. Nici În-sine, nici Pentru-sine.

Bucuria de-a fi în căcat

Etichete

închipuire, căcat, demiurg, frumuseţe, iluzie, masochism, mizerie, noroi, oameni, scatofilie, urît, utopie, viciu

Sînt oameni cu o atracţie deosebită pentru gustul mizeriei. Care cheamă semi-incoştient  înspre ei ticăloşiile celorlalţi. Cărora li se întîmplă urîtul şi li se răsplătesc eforturile prin împroşcarea cu noroi. Pentru că, în fond, ei înşişi aleg să se lege afectiv şi mental de acei oameni şi de acele spaţii cu potenţial destructiv, care să îi consume organic, să le cangreneze ţesuturile cu substanţe acido-veninoase. E greu de spus pe ce filieră vine această stranie predilecţie, dacă pe cea a masochismului, a scatofiliei ori a viciului.

Curios este că aceşti oameni care electiv se înscriu în orizontul mizeriei aşteaptă creşterea celei mai frumoase dintre flori în acel spaţiu care oferă practic condiţii imposibile pentru dezvoltarea frumuseţii. Asta e provocarea care le devine scop suprem şi justificare în existenţă. Îşi doresc să cunoască acea strălucire care poate fi obţinută doar prin reflexia razelor de soare în ciobul de stilclă din noroi. Asemenea unor demiurgi închipuiţi vor să sfinţească acel loc sau să mîntuie acel om, să-l transforme în ceva ce fără ei n-ar fi putut deveni, şi asta să le fie opera vieţii. Indivizi cu obsesia ideii formative a celorlalţi şi-a spaţiului, falşi pedagogi şi rateuri ale propriei vieţuiri, mai speră să-şi găsească sensul în încercarea de-a înfăptui, undeva sau în cineva, un miracol. De ce ar alege frumosul în care nu e nici o nevoie de ei, care e constitutiv perfect? De ce-ar alege Paradisul opulent în perfecţiunea banalului, în detrimentul Iadului, unde pot arde sub flacăra multiformă a dezgustului care îi face să sară-n sus la orice pîlpîire cît de mică?

De fapt, oamenii care aleg mizeria aleg provocarea, supliciul asumat întru găsire, formare, creare. Ei vor să transforme imposibilul în posibil, deşi ştiu prea bine că acest fapt este o nălucire, o utopie. Ştiu prea bine că astfel fac o alegere irevocabilă. Îşi asigură nefericirea pentru totdeauna în faţa fericirii oricum iluzorii şi efemere. Dar pentru ei asta este singura expresie sub care pot exista, blestemaţi a priori. Nu le plîngeţi de milă, în mizeria lor, ei sînt, într-un fel, fericiţi.