Etichete
cunoştinţe, etapă formativă, informaţii, limite, lleida, masochism, problematizare, sine
Lleida mi-a fost un chin. Un chin asumat ca etapă formativă. De fapt ca majoritatea experienţelor pe care mă conving cu vîrf şi îndesat de luciditate că mi-ar fi necesare la un moment dat. Aleg să mă înconjor de pînze umane prin care mi se lipesc insidios de piele şi prin care trebuie să-mi fac loc cu mîiinile şi cu picioarele în acelaşi timp sau/ şi de spaţii care ori să-mi repugne în chip emetic, ori să mă scufunde în mocirla propriilor neputinţe pestilenţiale, îndeajuns de intens încît să producă în fiinţa mea caducă o transgresare a limitelor.
Cum natura propriei mele persoane se înscrie, concentric, în natura general-umană şi anume, în aceea a lenei, eu ca fiinţă activă practic nu exist în afara stimulilor cu electrozi lipiţi de muşchii voinţei. De aceea din cînd în cînd consider necesar să-mi aplic nişte medicaţii fără să citesc prospectul ori posibilele efecte adverse. Ca orice nebun, cu luciditatea urcată pînă la limitele disperării mă supun periodic unor terapii cu şocuri electrice despre care, pe moment, nădăjduiesc că m-ar putea videca. În fapt, mai mult îmi accentuează demenţa visceral-nervoasă sub tara căreia fiinţez.
Uatever.
Întoarsă dinspre un masochism străinesc, ceva mai elevat intelectual decît cel pragmatic pe care îl experimentez în Iaşi/România, văd că mi-am uitat prin bagaje un rest de conţinut intelectual lleidatan cu care nu mai am ce sa fac. L-aş da degeaba, cu drag şi cu entuziasm, pentru că ştiu că şi cunoştinţele neîmpărtăşite, ca şi sentimentele, se neantizează în propria lor sărăcie dacă nu se împart. Da’ nu-l vrea nimeni. Cine ar dori să-i povestesc despre metode de cercetare în media sau despre analiza discursului lui Teun A. Van Dijk, ori despre adaptarea unui roman la cinematografie? Aştept cumpărători să-mi zornăie bănuţi de interes şi curiozitate la uşă. Accept ca monedă de schimb halba sau cartuşul. Nu, empatia costă prea mult şi oricum, eu sînt masochistă.