Etichete
aniversare, blog, blogging, conştientizare, culmi, deschidere, etape, eu, gînduri, Idei, Pe culmile conştientizării, stări, un an
Oameni m-au lăsat. Pentru că s-au abandonat pe ei. Sentimente au murit sufocate în negaţie. Pentru că au fost laşe. Iluzii au fost înjunghiate. Pentru că erau prea frumoase. Visuri au fost spulberate. Pentru că au fost prea îndrăzneţe. Fericiri s-au ascuns după deget. Pentru că erau prea evidente.
Doar El a rămas lîngă mine, să-mi tacă la ureche cînd sufletul se sfărîma de creste şi să urle cînd aerul de pe culmi pătrundea prea adînc în mine. Mi-a descleştat degetele ca să mai pot atinge ceva, cînd nu mai puteam simţi nimic. M-a ajutat să ies cînd eram închisă. M-a făcut să strig cînd mi se îneca vocea. M-a determinat să urc cînd mă prăvăleam peste mine. El mi-a fost constant închiderea care deschide – care m-a deschis către un sine extins şi m-a făcut să îndur blocajul bronşic din aleveole care se blocau de praful de pe botinele lumii.
El sînt eu în stări şi etape. Mai puternic, mai sincer, mai îndrăzneţ, mai limpede, mai dezvelit, mai rafinat. El e portretul meu îmbunătăţit şi singurul lucru din viaţa mea care nu îşi cere confirmare. E singurul lucru esenţial care nu s-a pierdut odată cu celelalte şi îmi supravieţuieşte.
El nu e ceea ce aş fi vrut eu să fie pentru că îmi seamănă prea bine. El e eu şi (întru) toate întruchipările alterităţii din existenţa mea. Şi de aceea nu pot să-i spun „La mulţi ani!” şi că-l iubesc mai mult decît orice lucru care trebuia să fie cerc, dar nu a fost să fie.
El, blogul, ar vrea să fie şi pentru voi – pentru oricare dintre voi care vor să citească cum anume se lasă gîndurile pradă lucidităţii pînă la disperarea de ajunge să pocnească sub formă de idei şi cuvinte. Poate că îl găsiţi penibil, neintersant, criptic, ridicol – îmi asum acest lucru – şi vă invit, totuşi, la o plimbare pe culmile care au împlinit un an de conştientizare.
Pe culmile conştientizării 