Sentinţa sînt eu

Etichete

adevăr, alteritate, amăgire, condamnare, minciună, pansament, rana, salvare, sine, singurătate, zgaibă

Cînd Adevărul ţîşneşte prin toţi porii fiinţei tale şi de îmbată de el, atunci, degeaba te duci la culcare. Ai dormit destul în aşternutul căldicel al amăgirii care te-a curentat intermitent cu poticnirile lui din dreptul evidenţelor. Pansamentul nici unei minciuni nu va mai putea acoperi zgaiba care s-a preschimbat în însăşi fiinţa ta. De-acum, din cer va cădea numai sare şi peste tot vei da numai de cuţite care ţi se vor învîrti din oficiu în rană. Luciditatea te frămîntă ca pe un om în faza unei boli terminale, te face să urli din zvîcnetul tuturor capilarelor pentru că ştii că de-acum nu te mai poţi ascunde. Au căzut măştile pe care ţi le-ai pus să-ţi acopere oglinda şi nu eşti atît de ambiţios încît să mai poţi reconstrui ţesătura groasă şi alambicată a Minciunii. Aştepţi sentinţa. Însă de data asta sentiţa nu ţi-o mai dai nimeni. De nu vei reuşi să te salvezi, condamnarea trebuie să ţi-o semnezi chiar tu.