• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive etichetă: obişnuinţă

Jugul la bou trage

22 Vineri mai 2009

Posted by Laura Păuleţ in Idei, Ideologii obsesii fetişuri, Neordinea mea şi-a lumii, OMG!

≈ Scrie un comentariu

Etichete

înhămare, bou, dominare, jug, libertate, obişnuinţă, obligaţie, slăbiciune, subjugat

Nu-i firea omului să iubească neatîrnarea şi libertatea de-a fi. Dacă nu s-a născut subjugat, atunci va căuta să se subjuge în cel mai scurt timp posibil. Dacă n-a avut ghinionul să se nască şi să se de dezvolte chircit, sub un sistem de  restricţii şi represiuni ale sinelui, atunci, îndată ce va căpăta conştiinţă, îşi va căuta acele instanţe dominatoare care să-l supună. Aşa, voit, eminamente electiv, omul-bou, în loc să se înhame la croiala şi cultivarea propriei individualităţi, se va lega la cap cu un destin care nu e al lui. Va spune nu autocraţiei, şi da acelui dintre oameni care îl va supune mai întîi printr-un sentiment, şi-l va ţine apoi legat prin obişnuinţă, comoditate, frică şi obligaţie. Cînd deja bine subjugat şi dirijat zdravăn şi abil de hăţuri îi va sări în faţă o posibilitate de salvare, nu se va smulge – deşi el ştie că descleştarea n-ar fi doar o utopie. El se simte bine aşa, animalul de companie al cuiva, căruia îi mulţumeşte pentru zgarda de la gît pe care i-o strînge cu dragoste (sau nu), zilnic, din ce în ce mai tare (dar aproape pe nesimţite), şi pentru lesa care îl ajută să nu se rătăcească. Nu-i trebuie vreo nebunie sau vreo fata Morgana alături de care să sfideze lanţul şi să-şi asume desprinderea.  E motanul cu fundiţă care trebuie să zică programatic „miau” ca să înduioşeze, drept răsplată c-a fost ales de un stăpîn care nu-i face chiar aşa de rău precum poate c-ar putea să-i facă vreun altul. Pentru că o dată şi bine a optat pentru înţărcuirea care-i oferă iluzia apartenenţei, care e negaţia singurătăţii şi amăgirea rostului. Ipostaza de oaie îi vine ca un costum călcat la dungă şi-l fereşte de oprobriul celorlalţi. Încearcă să-i convingă pe ceilalţi că-i fericit la plug şi la aratul moşiilor altora, ceilalţi îl cred, şi într-un final ajunge să creadă şi el. Nici nu-şi mai aminteşte de vremurile de mustang rebel, cînd îi plăcea vîntul îndrăznelii de-a fi biciundu-i grumazul şi nu se lăsa încălecat cu nici un chip. Deşi era plesnit cu biciul, refuza să facă ce i se spune, dînd cu copita întru rebutare şi neoblăduire. Acum însă, e domestic şi îmblînzit. Mai mult decît îmblînzit. Răsîmblînzit. A devenit un bou.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Viciu şi fiinţă

10 Vineri oct. 2008

Posted by Laura Păuleţ in Idei, Ideologii obsesii fetişuri

≈ Un comentariu

Etichete

adicţii, fiinţă, individ, obişnuinţă, obsesii, plăcere, vicii

Sînt o adeptă împătimită a adicţiilor. Mai simple sau mai complexe, mai intense sau mai flasce, mai dispensabile sau mai indispensabile, viciile conferă coerenţă sinelui şi articulează fiinţa. Făcînd o parafrază s-ar putea afirma că omul după viciu se cunoaşte. Muncă, sex, droguri, ţigări, gîndire, problematizare, lene, comoditate, nevoia de un „significant other”,  ş.a. sînt eminamente exemple de adicţii pe care le dezvoltă în general reprezentanţii speciei umane. Un viciu necesită cultivare, investire şi învestire şi este un lucru care trebuie integrat progresiv în individualitate pentru a-şi cîştiga dreptul la fiinţare şi integrare.

Măsura în care omul este subordonat viciului sau viciul este integrat şi articulat pe tiparul comportamental, caractereologic al omului dă măsura fiinţei sale. Nu subscriu la conotaţia peiorativă a vocabulei „viciu”. A fi dependent de ceva nu înseamnă a fi prizonier, ci a fi liber în alegerea pe care o faci. Dependenţa de ceva sau de cineva e asemenea nevoilor elementare, primar-omeneşti. Există dependenţa-plăcere (cea rafinată, cultivată) şi nu dependenţa-subordonare şi asta este ceea ce aş denumi eu viciu. Poţi fii dependent de ceva atît timp cît vrei tu să fii şi în măsura în care alegi să fii, adicţia funcţionînd în virtutea liberului arbitru. Dependenţa-subordonare e rodul slăbiciunii interiorităţii şi exteriorităţii cuiva şi nu culpa obiectului-viciu.

„Dracul” nu se întrupează în formă de ţigară, de „linie”, de doză sau de „iarbă” sau de om. Dracul se coboară ca şi Sfîntul Duh, direct în inima fiinţei, iar acest lucru nu prea are de-a face cu viciile, deşi în mentalul popular şi cel religios se suţine contrariul. Dacă admitem că plăcerea, adică trăirea şi cultivarea plăcerii sînt lucruri naturale fireşti şi viciile îşi capătă legitimitatea.

Dacă e problema de damnare a unor apucături cauzate de vicii, atunci „de vină” nu e obiectul-viciu ci individul însuşi, care şi-a bagatelizat adicţia şi nu a folosit-o pentru îmbogăţire, ci pentru suprimare. Aşa că, nu dezonoraţi viciile cu precaritatea fiinţei!

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.700 hits

Cît mi-e de mare lenea

mai 2023
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« ian.    

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: