Fericiţii iubirilor nefericite

Etichete

amărăciune, aşteptare, fericire, iubire, neîmplinire, nefericire, patos, ticăloşie

Eu nu cred în iubirile fericite. Cred numai în iubirile care oricîte haine ale nefericirii ar îmbrăca se înacarnează pentru totdeauna în fibrele fiinţei tale şi devin una cu tine. Cred în acele ataşamente definitive, care se reinventează mereu din propria cenuşă a amărăciunilor, ticăloşiilor şi înşelărilor. Cred în patosul urii şi-al durerii, al suferinţei prelungi şi-al sfîşierii pe dinăuntru. Cred în dragostea fără nume, fără obiect, atît de complicată încît nu poate îmbrăca nici o structură.  

Nu cred în necesitatea împlinirii în iubire, în manifestările ei ultime, în negocierea sensurilor, în compromisuri. Cred în aşteptarea definitivă a dragostei într-o gară mereu pustie a sufletului tău prin care se perindă numai marfare. Şi, mai presus de toate, cred că iubirile acestea nefericite sînt cele mai fericite dintre toate, fiindcă momentele lor de împlinire nu se pot măsura nici măcar cu viteza gîndului.

Tristeţea de după

Etichete

amărăciune, bucurie, iluzie, neîmplinire, pepinieră, sentimente, suflet, tristeţe

Finalul meritoriu al unui supliciu asumat nu e un foc de artificii sau un alint după care ai tînjit prea mult. E un pumn în inimă, o lovitură de teatru sub centură şi o eludare conjucturală a manifestării bucuriei. Este punctul de la care energia vitală se scurge din tine ca un lichid de-acum nefolositor, întrucît nu mai lubrifiază nici o speranţă şi nici veleitatea vreunei împliniri. În lipsa lucrului mecanic motivaţional, fiinţa ta se dezhidratează instant, căpătînd o uscăciune şi-o rigiditate cadaverice, întrucît simte că nu are să mai primească nici un corpus de iluzie pe care să-l metabolizeze.

Nu mai trebuieşti nimănui, nu mai ai nici o justificare. Tocmai ai fost spînzurat în laţul unui vis. Rostul tău s-a consumat prea repede, ca un fapt derizoriu, iar premiul tău a fost căderea bruscă în propriul neajuns. Alături ţi-a fost doar plăsmuirea celui pe care ţi l-ai fi dorit în preajmă. În jur, circul obişnuineţelor precare nu şi-a stăpînit iureşul pentru a-ţi lăsa ţie loc de orgasm. Ci loc doar de-un zîmbet scurt şi amar, trăit cu jumătate de suflet.

Te-ai trezit peste noapte cu o coroană de spini prinsă-n viscere. Cu un neant crescîndu-ţi de capul lui, în centrul fiinţei. Te-ai pomenit beat de tristeţe şi nemaipomenit de singur pentru că ai ingerat o supradoză de amărăciune. O pepinieră de sentimente, oameni, lucruri, nădejdi primise verdictul de a continua să fie ferecată pe viaţă. Cu un conţinut ce avea să rămînă ascuns prin reprimare chiar şi deţinătorului de drept. Acesta nu avea să facă vreodată uz de el în scopul mercantil al vreunei forme de manifestare publice a bucuriei. Avea să-şi strîngă ochii, ascunzîndu-şi averea după pleoapa unei sărăcii prefăcute.  

Eşti invitat să petreci. Să-ţi petreci bucuria spre gropa unde se adună toate întîmplările neîntîmplate.

Întîmplările neîntîmplate

Etichete

împlinire, întîmplări, ideal, lucruri, neîmplinire, soare

„Există numai ceea ce va fi/ numai întîmplările neîntîmplate, /atîrnînd de ramura unui copac/ nenăscut, stafie pe jumătate…” (N. Stănescu)

Singurele lucruri care există sînt acele lucruri cărora încă nu le-a venit vremea. Sau a căror vreme n-are să vină nicicînd. Care există în nemanifestare, care rezidă latent în albiile subterane ale existenţei noastre şi care nu îşi pot primi dreptul la lumină. Acele lucruri neîntîmplate. Care n-au sorţi, nici voie şi nici prilej de întîmplare. Acele lucruri pe cît de vii pe-atît de moarte. Care nu au dreptul la timp şi cărora nici o derogare de la fiinţă nu le va da legitimitatea de-a exista sub soare. În posibilul lor imposibil, vor rămîne pe veci ascunse, tăinuite, înnăbuşite, sugrumate, interzise. Pentru că, altfel, s-ar pierde. Dacă ar veni vremea împlinirii lor, ar exista şi vremea dureroasă a pierderii. Dar mai-nainte de pierdere, smulgerea, dărîmarea, plînsul, aruncarea cu pietre, urîtul le-ar desfiinţa insidios, lent şi usturător.

Ferice de cei ce nu au cunoscut împlinirea, căci a lor este împărăţia visului clar, limpede, perfect în curăţia lui. Odată cu atingerea mundanului cu ale lui supuneri şi ai lui viermi, idealul coboară ireversibil în infernul maculării, al lipsei de sens şi de fiinţă. Să mulţumim aşadar pentru toate dorinţele şi iubirile care nu s-au împlinit, pentru tot frumosul care nu s-a întîmplat, pentru că astfel le mai putem păstra, cumva, prinse şi împachetate într-o idee despre împlinire. Pentru că nu s-au întîmplat o să ştim sigur c-au fost. Mai înalt şi mai curînd decît orice formă de-a fi pe care-a lăsat-o pămîntul să crească şi să moară.