• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive etichetă: mutilare

Greşeli de tipar

15 Marți mart. 2011

Posted by Laura Păuleţ in Frustrări la persoanele I, II şi III, Neordinea mea şi-a lumii, Terapie de şoc

≈ Scrie un comentariu

Etichete

falsificare, imagine, mască, mutilare, public, sine, social

Orice ieşire în public, orice „angajare” te mutiliează. Tot ceea ce e spus răspicat, tot ceea ce e reacţie la un „lucru strigător la cer” termină prin a te fixa în grimasa antipatică a indignării. După cîteva ieşiri la rampă porţi deja o mască, una care te precedă apoi în orice împrejurare publică. Va fi prea tîrziu să mai sugerezi că ai, ca toţi oamenii, mai multe feţe şi că lumina trece diferit prin densităţile diferite ale fiinţei tale. (G. Liiceanu, Întîlnire cu un necunoscut)

Poate de asta n-am mai scris demult, deşi aş avea atîta nevoie să vin în urma celorlalţi şi să corectez ce mi-au scris greşit pe ecusonul eului meu public.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Cum să-ţi faci orgoliu cioplit

10 Miercuri feb. 2010

Posted by Laura Păuleţ in Eu şi contra eu, Frustrări la persoanele I, II şi III, Neordinea mea şi-a lumii

≈ 2 comentarii

Etichete

adersitate, alteritate, ameninţate, atac, autenticitate, înfruntare, bătălii, ceilalţi, cinste, cocon, credinţă, fragilitate, merit, mutilare, necinste, oameni, ofensiv, orgoliu, piedestal, rost, răutate, scut, sinceritate, sine, standarde, suspinciune, viaţă

Vine o vreme cînd trebuie să ne gonflăm orgoliul. Cînd trebuie să ne confecţionăm de unii singuri calităţi pentru a ne apăra de insidia celor care ne caută nod în papură şi-n lucurile care sînt rod al rostului nostru. Cînd trebuie să învăţăm să ne suim noi înşine pe piedestalul pe care nu ne-a cocoţat cinstea nici unui hazard şi nici cea a vreunui merit excepţional. E momentul cînd, sub presiunea celor din jur, ne îngropăm nemulţumirea de sine în spovedanii adresate unei singure alterităţi faţă de care nu putem şi nu vrem să ne prefacem a fi altfel decît am rămas pe dinlăuntru. Aceste clipe de slăbiciune, singurele momente de sinceritate cu noi înşine, devin însă, cu timpul, nemaipomenit de rare, pînă cînd ajung, şi ele, să se piardă.

Ne înfruptăm astfel, zi de zi, cu o cinste meritată în raport cu necinstea celorlalţi şi nemeritată în raport cu standardele noastre, ca nişte oameni care şi-au luat cu bună-ştiinţă în răspăr credinţa. Devenim ofensivi, dezvoltînd din orice suspiciune de adversitate adevărate pretexte pentru bătălii închipuite şi antipatii construite. De teamă să nu sfîrşim striviţi sub orgoliile celorlalţi, noi, cei cu armura cusută cu aţă albă, atacăm primii, cu un avînt don quijotesc care nu reuşeşte nicidecum să schimbe lumea, ci doar să ne mutileze pe viaţă.

Asta pentru că, oamenilor care-şi ţes orgoliul din fire de mătase şi se înfăşoară în el ca într-un cocon, li-e sortită dezvelirea inevitabilă chiar în momentul întîlnirii cu săgeţile otrăvite ale celorlaţi, care le pătrund pînă adînc în inimă şi-i răpun pe loc. Căci, în fond şi pe fond, orgoliul lor nu era decît o mască pentru timiditate, iar răutatea un scut pentru fragilitate. În lipsa acestora sînt nişte făpturi care aşteaptă deznădăjduite aprecierea şi duioşia celorlalţi, cu toate că ştiu că vor primi doar nepăsarea unor orgolii autentice.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Scrieţi, uăi români, cu diacritice!

30 Duminică nov. 2008

Posted by Laura Păuleţ in ¡Romania is my country!, Declaraţii de iubire, Frustrări la persoanele I, II şi III, Ideologii obsesii fetişuri

≈ 5 comentarii

Etichete

diacritice, ignoranţă, limba română, mutilare, români, scris, tară, web

Unul din lucrurile care mă revoltă pînă la exasperare e scrisul în limba română fără diacritice – pe blog sau oriunde în altă parte. De fapt, impropriu spus în limba română, dacă e fără diacritice. Bine face taică-miu, profesor la Politehnică în Iaşi, că nu le primeşte studenţilor temele care nu sînt scrise propriu-zis într-o limbă anume. „Nu ştiţi să scrieţi cu diacrticie? Dacă nu ştiţi, spuneţi, că vă arăt”, pe ideea că scrisul corect e o chestiune care ţine de bun simţ şi decenţă formativă, şi nu de profesiune. Reacţia studenţilor este evident una de oftică: „Pentru o chestie de genu ăsta, lipsită de importanţă, să ne chinuim noi de pomană, da ce contează că e cu sau fără? Tot aia e!”.

Înainte de toate aş avea o întrebare pentru cei care aparţin categoriei „ştiu şi pot, dar mi-e lene/ nu vreau/ aşa m-am obişnuit”: aţi încercat să citiţi cu voce tare, sau măcar în gînd un text, aşa cum e scris el, literal, fără diacritice? Da, „vă vin” pentru că dumneavoastră aţi învăţat să scrieţi şi să vorbiţi de pe texte cu diacritice. Trist e că „fenomenul” scrisului fără diacrtice nu e neajunsul celor puţini şcoliţi în utilizarea calculatorului (şi în general), dar şi a persoanelor cultivate pentru care obişnuinţa e un fel de maladie. Văd bloguri cu un conţinut consistent ale unor jurnalişti sau chiar scriitori cărora le lipseşte „igiena” completă a limbii – adică scrierea conformă şi repsectuoasă cu diacritice. Eu însămi mă obişnuisem să scriu mailuri, să scriu mesaje şi commenturi pe la bloguri fără (imitînd obişnuiţa din juru-mi), însă venirea în Spania parcă mi-a dat o palmă peste neruşinarea comodităţii mele precare. De cînd sînt aici, nici că am citit vreun tip de text în catalană sau în castellană scris fără accente: nici în ziarele online, nici pe bloguri, nici la comentarii şi nici în mailuri. Şi nu e vorba de sunete şi litere diferite, ca în română (a căror folosire dă naştere la un alt cuvînt), ci de nişte „amărîte de accente” – din perspectiva noastră. Însă nu sînt „doar nişte accente” din perspectiva nativilor, au rostul lor şi sînt inerente limbii. Oamenii se respectă, îşi respectă limba într-un mod firesc şi, aş putea spune, aproape organic: în spaniolă şi respectiv catalană, aşa se scrie. Mi se pare normal. Ce m-a înfuriat de-a dreptul a fost că am văzut commenturi date de români pe nişte articole din ziare spaniole şi erau scrise foarte corect în castellană – cu accente, cu tot ce trebuie. Nu îmi amintesc însă de comentarii date pe articole de presă online cu diacritice în limba română. Mîna nu se poate învăţa să se dea pe tastatura românească, dar pesemne că pe cea spaniolă primeşte şi un bonus pentru eficacitate. Dacă româna tot n-a avut niciodată prestigiul unei limbi universale, păi de ce vorbitorii ei nativi să catadiscsească să-i respecte specificul?

În accelaşi soi de mutilare neruşinată a limbii române în termeni de grafie digitală aş integra şi prescurtările de sorgitne pseudo-engleză gen „k” în loc de „ca” şi „u” în loc de „tu” sau de „tine” (asta nici nu mai contează) şi multe altele. Acestea se motivează cu „economia de timp” şi cu cea de caractere (în cazul SMS-urilor). Însă cînd scrii în loc de „care”, ”kare”, ce prescurtezi? O soluţie pentru imperativul pragmatic al precurtarilor ar fi abrevierile, dar se pare că s-au demodat. Tînăra generaţie, concentrată pe hi5, propune spre uz un nou limbaj. Am auzit de la profesori de liceu că acest argou web pătrunde şi în reflexul scrisului de mînă. Deja nu mai e vorba de ceva de bon ton, ci de o maladie care se organizează şi organicizează în tară.

Parcă îmi şi imaginez în vreo cîţiva ani cum într-un îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie al limbii române aceste derapaje vor deveni normă pentru că uzul lor exhaustiv va prevala, pragmatic vorbind, asupra componentei etimologice a limbii. Atunci vom scrie în limba română fără diacritice şi cu „k” în loc de „c”. După cum se vede, în România, limba se va reforma înaintea politicii şi a economiei.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.702 hits

Cît mi-e de mare lenea

iunie 2023
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
« ian.    

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: