Etichete
Suntem întruchiparea discursului despre dezamăgire. Suntem de fapt dezamăgirea însăși, care-și caută justificări, exonerări, ostoiri, își cere tributuri și dreptul neavenit la răzbunare. Vindicativi închipuiți, suntem niște suflete moarte care trăiesc ca să-și justifice moartea. Suntem cuțite cu lame duble, care au fost ascuțite să taie, tăiate fiind. Suntem un pumn strâns de furie sau de durere, suntem un pumn care lovește sau o mână care cade moale, pe lângă trup. Suntem un trup ferm, care se poartă mândru sau suntem slabi și transparenți ca o fantomă. A noastră, a unui rost, a unei idei, a unui om sau a unei speranțe. Suntem niște îngeri și niște ticăloși. Suntem o privire trufașă și un cap în pământ. Suntem totul sau nimic, ne dăruim pe de-antregul sau ne batem joc. Suntem buni cu cei ne greșesc și răi cu cei care ne-au dat totul. Suntem o șansă ratată și un destin forțat. Suntem sublimi și gregari. Suntem o singularitate pretinsă și un clișeu manifestat. Suntem orgolioși și suntem ridicoli. Ne pretindem puternici când, de fapt, ne dovedim slăbiciunea. Vrem să credem că merităm mai mult, când știm că mai mult nu ni se cuvine.
Suntem dezamăgirea care dezamăgește, știind că fiecare dintre noi e marea dezamăgire a vieții cuiva. Suntem ce urâm mai mult la noi și ce le reproșăm altora. Repetăm aceleași greșeli și, încercând să ne lepădăm de demoni, îi chemăm mai mult la noi. Îmbrăcăm haina de drac ca să fim angelici. Sărutăm când am ucide, ucidem când am săruta. Râdem de cuvinte și cădem în farmecul lor. Mai parșiv, râdem de oameni și sentimente, dar toți le savurăm, cu nesaț și pasiune, raptul, îmbrățișarea. Ne zbatem să scăpăm din menghina care am vrea să ne strângă. Ne place durerea, dar pretindem că am vrea să savurăm plăcerea. Suntem reci, fiindcă nu am fost îmbrățișați când am simțit să fim tandri. Invocăm fericirea, ca să ne justificăm nefericirea. Ne justificăm nefericirea pretinzând că am cerut dreptul la fericire. Urâm ce iubim și iubim ce urâm, ca și cum ne-am scutura pe noi, de noi înșine. Responsabilitatea o delegăm unor grații divine, deși ne pretindem atei. Deși ne pretindem maeștrii francheței, când suntem farseorii imposturii.
Ne trăim cercul vicios pretinzând că am vrea să scăpăm din el. De fapt ne place teribil cum se încolăcește funia aceea de gât, iar strânsoarea ne justifică dezamăgirea. Dezamăgirea că nu am reușit niciodată să fim altceva sau mai mult decât noi înșine, și-o umbră făcută pământului.
Pe culmile conştientizării 