Panica găurii negre

Etichete

acaparare, alteritate, întrebare, cochilie, disperare, farsă, gaură neagră, panică, raportare, răspuns, sine, tăcere

Prea adesea nu ai de unde să îţi mai extragi resursele. Farsa sistemică şi înşelarea personală, comodă, indiferentă, devin absolute, acaparante, exasperante. Normele, fie ele individuale sau colective, îşi pierd calitatea de noţiune. Tu, poziţionat în faţa sinelui, nu mai însemni nimic, din lipsă de raportare. Fiindcă raportarea se retrage egoist în cochilie. Nu nepăsător, dar se retrage. Devii mai singur decît singurătatea şi mai disperat decît relativul. Depinzi de un tine neformat, inconturabil. Unde te găseşti, ce-i de făcut, cine-i de întrebat? Ce mai poate conta, cine mai stă să certifice pentru tine? Răspunsul îl ştii, dar nu ţi se livrează spre aplicare. În disperare şi-n panică nu găseşti răspuns niciodată. Nici în scobirea cochiliei în căutare de alteritate. O gaură neagră a înghiţit din panică tot. Cineva e cu tine acolo, te cheamă, tu ştii, şi el ştie, şi voi ştiţi. Dar se tace prea mult.