• Ce-am de scuipat din gînduri

Pe culmile conştientizării

~ din prea multă luciditate

Pe culmile conştientizării

Arhive etichetă: dor

Fără perdea

07 Joi ian. 2010

Posted by Laura Păuleţ in Declaraţii de iubire, Eu şi contra eu, Frustrări la persoanele I, II şi III, Ideologii obsesii fetişuri, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ 11 comentarii

Etichete

alteritate, însoţire, ceaţă, dor, gînd, iarnă, Iaşi, lleida, mers, miocard, neputinţă, oameni, orbire, perdea, singurătate, străzi, vedere

În noaptea asta Iaşul îmi seamănă prea bine cu  Lleida. Ceaţa e la fel de groasă, atmosfera la fel de sinistră sub apăsarea unei ierni neputincioase, şi dorul la fel de mare ca atunci. Pasul meu e la fel de grăbit în trecerea lui, ca şi cum cineva m-ar aştepta în locul unde ştiu că nu aştept să mă întorc, pentru că nu mă aşteaptă nimeni. Îmi sabotez miocardul şi orbesc. Mersul mi-e la fel de sigur ca al celui care se simte protejat de învăluirea la care este supus fără voia lui. Gîndul mi-e la fel de posedat ca al orbului, dorinţa la fel de străină de bătaia retinei. Trec prin perdeaua de aer greoi ştiind că oricum nu aş vedea, chiar dacă aş privi în zare. Asta mă linişteşte. Oricum eu nu privesc niciodată oamenii în ochi. Aştept să mă arunc pe pat, să visez şi să ştiu. Să cobor înapoi în ceaţă, însoţită. Şi aşa să mă pierd în ea, ca şi cum aş vedea. Ca şi cum mi-aş întîlni dorul, acum.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Astăzi, nu.

01 Vineri ian. 2010

Posted by Laura Păuleţ in Cioranisme şi exhibiţionisme, Eu şi contra eu, Frustrări la persoanele I, II şi III, Ideologii obsesii fetişuri, Neordinea mea şi-a lumii, Vremuri de beţie la singular şi la plural

≈ Scrie un comentariu

Etichete

adevăr, afecte, alteritate, an nou, dor, gînduri, idealuri, inimă, miracol, moarte, mocirlă, muncă, posibilitate, sacrificiu, speranţă, suflet, trecut, visuri, voinţă

Am intrat în noul an cu gîndurile năclăite în mocirlă, cu idealirile rătăcite în deşert şi cu afectele încuiate în beci. Mi-e sufletul greu şi inima tristă. Mi-e speranţa ostoită, voinţa încremenită şi credinţa neîncredinţată. Mi-e privirea întoarsă spre trecut spre clipe moarte şi visuri neîmplinite.  Mi-s ochii tulburi şi mintea îndoită. Mi-e dorul plecat de-acasă şi casa neaflată. Nu ştiu ce-aş mai fi, de ce-aş mai fi, pentru cine şi pentru ce, cînd am totul fără a avea nimic.

Nu mai aştept nimic şi asta e moarte. Nu mă mai încred în nimeni şi asta e iarăşi moarte. Totuşi nu vreau să accept că posibilităţile mi-s moarte. Pentru că încă nu ştiu să mor. Dar cu ce să ies din mocirlă şi să încep să străbat şirul de deşerturi cînd mi-am înstrăinat credinţa în alteritate, sacrificiu, muncă, miracol, adevăr? Cu altele, noi, aţi spune. Dar nu, pentru mine astăzi nu începe un an nou.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Cuvinte de acces la singurătate (II)

16 Duminică aug. 2009

Posted by Laura Păuleţ in Declaraţii de iubire, Eu şi contra eu, Idei, Ideologii obsesii fetişuri, Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri

≈ Scrie un comentariu

Etichete

absenţă, alteritate, celălalt, co-prezenţă, condiţie, destin, dor, dragoste, fericire, imposibil, memorie, nimic, Noica, posibil, prezenţă, reprezentare, sine, singurătate, suflet, tot

Dorul

Dacă mi-ar face plăcere să văd pe C., aş vedea-o mai des. Dar nu-mi dă o stare de plăcere, îmi dă una de fericire. Asta schimbă lucrurile. Bucuria e o limitaţie ce limitează, fericirea, una ce nu limitează. Am căutat-o în viaţă pe ultima, dar nu în această versiune.” (C. Noica, Jurnal de idei)

E culmea din suflet unde afectul este epurat de toate furiile, frustrările, pretenţiile, orgoliile, descumpănirile, aşteptările, dorinţele, instinctele şi demonii. E locul unde suspinul şi-a făcut un culcuş în braţele singurătăţii şi strînge posesiv la piept dragostea. Ce fericire bizară îl însoţeşte pe cel ce cade în această stare de dor! O fericire paradoxală care ustură, doare, muşcă, înţeapă şi siluieşte fiinţa pînă la o epuizare dulce-acrişoară. Ce frumoasă formă de fidelitate cu alteritatea se naşte din acest incest dintre sine şi reprezentarea celuilalt în sine!

Tot acest construct mentalo-sufletesc are o natură perfect paradoxală, traductibilă printr-o dihotomie antinomică nevoie-suficienţă: celălalt îţi lipseşte prea mult, dar ţi-e excesiv de prezent – fiindcă metafizic, el se află în tine într-o (re)găsire cu un ascendent care nu cunoaşte surogat sau echivalent. Tot ce se revarsă dinspre interior spre exterior este atunci nu o bucurie şi nicidecum un extaz, ci o fericire. Această fericire este largă cît poate conduce o privire spre nesfîrşit linia orizontului şi înaltă cît poate un om să-şi transceadă condiţia. Fericirea in absentia e comparabilă cu cea datorată prezenţei, diferind doar natura construcţiei ce se aşază pe fundaţia imaginaţiei, se înalţă ezitant pe stîlpii ştirbi ai memoriei, se bolteşte dureros sub arcurile nostalgiei, se tencuieşte neuniform cu impresii odată trăite şi se zugrăveşte cu gesturi (ne)întîmplate.

De prea multe ori ne chircim de dor ca de o durere de stomac cu spasme, atribuindu-i valenţa unei suferinţe fără sens, în loc să-l folosim drept un pretext-cadru pentru împlinire (ca un fel de posibil pentru imposibilul nostru) – în absenţă să trăim ca în co-prezenţă după exigenţele cele mai de seamă ale fiinţei, augmentînd frumosul şi bagatelizînd mizeria. Să preschimbăm slabiciunea şi abandonul în forţă şi iniţiativă. Astfel, să înlocuim Nimicul cu Totul, precum nişte demiurgi amatori care-şi contrazic temerar destinul.

Evaluează asta:

Împărtăşeşte:

  • Facebook
  • Twitter
  • Email
  • Pocket
  • Mai mult
  • Reddit
  • Imprimare
  • Pinterest
  • LinkedIn

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Argument şi anti-argument


„Viaţa unui om este un accident, oamenii nu sînt făcuţi să scrie.” (Florin Iaru)

***

„Scriu ca să mă justific.” (Bernanos)

***

„Prin scris, realitatea devine ficţiune.” (M. V. Llosa)

Soiuri de gînduri

  • aka Lleida (51)
  • ¡Romania is my country! (8)
  • Cioranisme şi exhibiţionisme (30)
  • Declaraţii de iubire (75)
  • E de bine (2)
  • Eu şi contra eu (148)
  • Frustrări la persoanele I (3)
  • Frustrări la persoanele I, II şi III (161)
  • Idei (111)
  • Ideologii obsesii fetişuri (170)
  • II şi III (1)
  • Literal şi pseudo-literar (21)
  • Masochismul nostru cel de toate zilele (109)
  • Mizerii inumane (52)
  • Neordinea mea şi-a lumii (158)
  • OMG! (39)
  • Poveşti muritoare (10)
  • Terapie de şoc (51)
  • Vederi şi viziuni cu oameni şi locuri (12)
  • Vremuri de beţie la singular şi la plural (112)

Fierbînde

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Tării

  • Să nu știi ce vrei. O lecție de preacurvie
  • Un rol pe care nu pot să-l mai joc
  • Am făcut mereu ceea ce trebuie. Și niciodată nu a fost bine
  • Lașitatea de a fi diferit
  • 10 adevăruri dure despre viața ta (pe care le știai deja, dar refuzi să le recunoști)

Părerea voastră

Catia Popa la Lașitatea de a fi diferit
Radu Leb la Lașitatea de a fi diferit
Lașitatea de a fi di… la Viaţa în jurul catedrei (…
Laura Păuleţ la Lașitatea de a fi diferit
Alexandra Crucianu la Lașitatea de a fi diferit

Ne citim

  • Ariciu' de Blogspot
  • Art de vivre
  • În căutarea eului pierdut
  • Când te doare lumea
  • Cinemateca lu' Zăvoi
  • Impresii scoase la mezat
  • Istorii imaginare
  • LIfe with a capital L

Toate-s noi şi vechi îs toate

  • ianuarie 2018 (1)
  • ianuarie 2017 (3)
  • ianuarie 2016 (3)
  • septembrie 2015 (2)
  • martie 2015 (1)
  • decembrie 2014 (1)
  • noiembrie 2014 (4)
  • octombrie 2014 (12)
  • septembrie 2013 (2)
  • august 2013 (1)
  • iunie 2013 (1)
  • mai 2013 (6)
  • august 2011 (1)
  • aprilie 2011 (2)
  • martie 2011 (1)
  • ianuarie 2011 (1)
  • noiembrie 2010 (2)
  • martie 2010 (2)
  • februarie 2010 (10)
  • ianuarie 2010 (14)
  • decembrie 2009 (10)
  • noiembrie 2009 (9)
  • octombrie 2009 (9)
  • septembrie 2009 (17)
  • august 2009 (8)
  • iulie 2009 (15)
  • iunie 2009 (12)
  • mai 2009 (10)
  • aprilie 2009 (17)
  • martie 2009 (15)
  • februarie 2009 (9)
  • ianuarie 2009 (10)
  • decembrie 2008 (16)
  • noiembrie 2008 (22)
  • octombrie 2008 (19)
  • septembrie 2008 (13)
  • august 2008 (9)

Apucă din zbor

abandon absurd adevăr afect alegere alteritate ascendent aşteptare bucurie Catalunya ceilalţi celălalt copii cuvinte căcat cărţi delir demers destin devenire dezamăgire disperare dragoste erasmus esenţial eu existenţă farsă fericire fiinţă frustrare gol gînduri iarnă Idei iluzii individ Iona iubire lene libertate lleida lume lumină minciună mizerie moarte neant neputinţă nimeni nimic oameni plecare plictis profesori ratare renunţare rost rău salvare sens sentimente sine singurătate soare spania studenţi suferinţă suflet teoria chibritului tristeţe tăcere UdL viaţă voinţă

M-au clickuit

  • 89.637 hits

Cît mi-e de mare lenea

februarie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
« ian.    

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Pe culmile conştientizării
    • Alătură-te altor 76 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Pe culmile conştientizării
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: