Solilocviul platitudinilor

Etichete

dialog, platitudini, solilocviu, vacanţă

– Nu știu ce să fac, dacă să renunț sau să continui. Ai nevoie de o vacanță. Ești prea singur. Trebuie să te alimentezi. Ai nevoie de somn. Ai fi dispus să cunoști pe cineva? Du-te în străinătate, nu-i așa de scump. Odihna e importantă. Ce mai e cu viața ta? Trebuie să te detensionezi. Viața e simplă. Cu dragostea cum mai stai? Muncești prea mult. Hai cu noi undeva! Așa ești tu, nevrotic. Ești obosit pentru că nu mănînci. Cum reușești să le faci pe toate? Ești nefutut. Lucrurile sînt mai complicate decît îți imaginezi. Dar trebuie să pleci undeva! – Auziți, ia mai lăsați-mă în pace! Te-ai gîndit să pleci în afară? Postul ăla e sub nivelul tău, nu poți să-l accepți. Se cîștigă greu o bucată de pîine. – Nimeni nu mă înțelege.

Ai să te spînzuri de depresie. N-ai mîncat nimic azi. Îți aduc aminte de visul tău. – Nu era visul meu! Mai sînt și alte lucruri importante în viață. Te-ai distrat? Ai un blocaj, poate ar trebui să vezi un psiholog. Mai ieși și tu la o plimbare. Bei prea mult. Tu ai putea, dacă ai vrea. Ești un adolescent întîrziat. Întotdeauna noi ți-am dat de toate, nu ți-a lipsit nimic, niciodată. Trebuie să faci și tu niște mișcare. Te alinți. – Nu sînt motivat. Cum a fost? Trebuie să bifezi. Iarăși ieși? Nu știi ce vrei la vîrsta asta? E de la fumat. Tu cînd te apuci de treabă? – Mi-e greu și urît. Nu face decît ceea ce simți. – Mi-e frică, nu pot. Te văd nehotărît. Crezi că nouă ne-a fost ușor? Dai banii aiurea. Și dacă pleci la ce o să te ajute? Cred că ți-ar prinde bine o schimbare. Nu știu ce ți-ai mai putea dori. Trebuie să ne gîndim cum să facem. Ți-ai găsit pe cineva? Ai pierdut vremea, deci. Ce planuri ai? – Dar n-am apucat să simt nimic. De-acum gata. Trebuie făcut, asta e. Contează că îți place ceea ce faci. Așa e peste tot. N-o să se mai uite nimeni la tine, altfel. – Cred că merit mai mult. E păcat de ce ai făcut pînă acum.  Nu sîntem decît niște frunze în vînt. Noi te iubim oricum. – Nu știu ce să fac. Ce ai, nu ți-a priit vacanța?

Pupatul ca socializare

Etichete

abuz, îmbrăţişare, conversaţie, dialog, gestualitate, interacţiune, pseudo-socializare, pupat, socializare

Din categoria gesturilor care îmi repugnă ca act gratuit, în Spania m-am întîlnit cu două forme de manifestare cu pseudo statut cultural-specific-naţional care se confundă cu salutul şi socializarea: pupatul şi îmbrăţişatul.  În mijlocul străzii, la biserică sau la crîşmă (în fapt la orice formă de vedere şi de revedere), zîmbitor şi fals afectuos, aceste gesturi presupun iniţierea interacţiunii între una sau mai mult persoane (între care relaţia e de obicei doar de tipul cunoscut-cunoscută). Mai mult, chiar înlocuiesc expresiile clasice de captatio benevolentiae ale începutului unei conversaţii precum: „Bună!”, „Ce mai faci?”, „Mă bucur să te văd”, „De cînd nu te-am mai văzut!”, „Ce mai e de viaţa ta?” etcetera. Prin acest tip de gest se deschide un cîmp comunicativ care îşi are finaliatea mult mai repede. Pesemne că e vorba aici de o chestiune de pragmatică de aceeaşi filieră cu tendinţele societăţii de reducere a semnificatelor. Pentru că, mai mult decît clişeele enumerate mai sus, toate limbile, toate culturile şi toate tipurile de relaţii interumane au de unde să ofere cuvinte şi formule adecvate manifestării în spaţiul public a bucuriei revederii, a afecţiunii pentru celălat, a complicităţii, a dorinţei de socializare, de cunoaştere sau a plăcerii pur şi simplu de a sta de vorbă.

Mie, sărutul pe obraz al unui necunoscut nu îmi spune nimic. Din contra. E ca un fel de negaţie din start a posibilităţii de construcţie a unui dialog. Mă stinghereşte şi mă îndepărtează pentru că e ca o formă brutală de intruziune într-un spaţiu privat. Luatul în braţe la fel. Unui student Erasmus care nici nu îmi ştie numele, dar îmi sare de gît, nu pot să-i răspund cu o „formă de socializare” pe măsură, ci doar cu o expresie de repulsie şi dezgust şi cu o dare fizică la o parte. Sărutul şi luatul în braţe pentru mine sînt gesturi intim-personale. Din convingere evit să le dau frîu în spaţii publice. Nici cu prietenii apropiaţi nu le practic, decît foarte rar şi pentru a marca stări şi momente cu adevărat semnificative.

Din categoria elementelor gestuale care presupun declanşarea interacţiunii semnalez ca alternativă, practicată cu aceleaşi semnificaţii cam în toate spaţiile europene, datul mîinii: impersonal, formal dar care deschide un cîmp de comunicare. E mai rece, dar are mai mult potenţial de a lăsa celor două părţi implicate libertatea de opţiune pentru o natură sau alta a formei de interacţiune.

Însă, probabil, cum acceptăm că anumite cuvinte s-au desemantizat, că pronumele de politeţe nu face decît să incomodeze în limbă, aşa acceptăm şi că gesturile şi-au pierdut din conotaţii şi s-au diluat într-o formă de promiscuitate ridicată ilegitim la rangul de a fi sociabil, a fi politicos, a fi drăguţ, a fi prietenos. Noi, europenii racordaţi totalmente la caracteristicile neo-postmoderniste ale secolului XXI, mai avem puţin şi o să ne arătăm atît de bucuroşi de cunoştiinţă sau de revedere cu cineva încît o să ne dăm pantalonii jos în mijlocul străzii. Asta pentru că, într-o epocă informaţională, ştim că orice interacţiune trebuie să aibă un atac bun. Şi aşa ajungem să redescoperim focul.

Zbor perfect şi simplu castellan

Etichete

împietrire, dialog, toamnă, UdL, zbor, zbor întors

Aleea ce dă spre Edifici-ul Rectorat al Universităţii din Lleida e pavată cu tot felul de bune intenţii lucruri perfect simple. De ce? Avem două variante.

 

Terţa persoană a unui zbor perfect simplu spaniol. Pavaj catalan „a la UdL”

Intenţionalitatea catalană 1 (varianta pasivă)

Totul e aşa complicat în Catalunya, încît măcar conjugarea trebuie să fie o chestiune la degetul mic (de la picior) al oricui. Da, de conjugarea castellană e vorba. Cît despre perfecţiune, nu „importă” dacă zborul e la pămînt. Zborul spaniol, da. Dacă nici un pas nu se sinchiseşte de el şi nici de toamna care-l năpădeşte, înseamnă că stă bine şi e la locul lui.

Intenţionalitatea catalană 2 (varianta activă)

 – Uitaţi cum facem: zborul castellan îl punem jos, la trecut, toamna însă o lasăm, deocamdată, la prezent.

 – Dar cu la batalla de’l Voló ce facem?

– Simplu.

– Aaa, au pierdut spaniolii?

– Perfect.

– O lăsăm mărturie în Catalunya, în drum spre universitate.