Drama bateriei descărcate definitiv

Etichete

baterie, consumabile, descărcare, deşeuri, laptop, oameni, uzură, vitalitate

Mi-a murit bateria la laptop. Pricina? Am lăsat-o să se descarce dincolo de pragul avertizării cu triunghi galben. Nici că a mai vrut pe urmă să se încarce. Touşi, laptopul meu, ticălosul, mă minţea: „Your battery is able to charge normally, however it’s reaching the end of it’s usable life”.

Mi-am dat seama că aşa se petrece şi cu oamenii. Se consumă pînă nu mai rămîne nimic din ei, ignorînd semnalele de avertizare ale organismului care le transmite că nu ar mai trebui să mai îndure uzura fizică şi morală. Degeaba apoi aud de la alţii că, negreşit, încă îşi mai pot reveni şi o vreme vor mai putea servi nevoilor celorlalţi. Vor mai avea nişte spasme de vitalitate, apoi se vor bloca fix în faza de „bootare” şi vor deveni doar nişte deşeuri neecologice. În fond oamenii, ca şi bateriile sînt nişte consumabile. Evident, înlocuibile cînd nu mai folosesc nimănui la nimic.

Supraplinul fiinţei minerale

Etichete

însetat, canal, deplin, deşeuri, evacuare, iluzii, jumătate, model, naivitate, pahar, picătură chinezească, plin, potop, preaplin, revărsare, sine, stăpîn, tot

Trăieşti după modelul preaplinului. După modelul paharului mereu îndeajuns de plin încît să se (re)verse încontinuu. Pentru că trăieşti prea însetat. Pentru că tu cauţi, în execes şi-n exhaustivitate, împlinirea. Fiindcă ştii că doar aşa, reuşeşti să te simţi deplin. „Prea”-ul îl asimilezi provocării, îl asociezi fetişului sau îl atribui absolutului. Indiferent ce ţi-ai reproşa tu însuţi sau ţi-ar reclama ceilalţi, nu cauţi decît să-ţi umpli paharul tău de cristal cu picături chinezeşti, ca să-ţi poţi savura, din plin, pofticios, otrava.

Nu-ţi trebuie paharele goale, sau cele umplute pe jumătate. Vrei totul, cu vîrf şi îndesat, şi mai mult decît totul. De aceea te transformi impasibil într-un bazin de revărsare a tuturor deşeurilor care n-au întîlnit filtru sau baraj. În naivitatea ta te simţi inundat de fericire, lubrifiat cu speranţă. Te simţi plutind pe bulele de aer ale atenţiei care te copleseşte, umezit de debitul vital al iluziilor. Nu te gîndeşti că ai devenit dependent de voinţa haină a stăpînului unei fîntîni otrăvite, care se varsă în fiinţa ta, numai cînd îşi iese din sine, umplîndu-se de netrebnicie.

Cînd simţi că ceva se revarsă acaparator asupra ta, nu-ţi pui problema salvării de potop. Doar te bucuri că ţi se dă ocazia, cu fiecare creştere a măsurii paharului, să înveţi să înoţi într-o apă din ce în ce mai tulbure şi mai adîncă. Prea tîrziu îţi dai seama că de mult te-ai înecat în apa menajeră, care te poartă prin canale, pe ţevile de evacuare.