Etichete
a cumpăra, a dărui, a fi cumpărat, admiraţie, alteritate, dar, fals, minciuni, obligaţie, respect
Să te dezguste darul primit. Să-ţi repugne declaraţia. Să te stingherească gestul. Să nu te emoţioneze intenţia. Se întîmplă întotdeauna în zilele care te îneacă în miros dens de minciuni gogonate, deghizate în respect şi admiraţie. Se întîmplă atunci cînd cineva care nu ai vrea să-ţi ofere niciodată nimic te prinde în braţele unei false jubilaţii, sărutîndu-te pe frunte cu sintagma emetică pe care a vîndut-o de prea multe ori la taraba din bazarul său de afecte. Se întîmplă pentru că a primi a devenit sinonimul lui a accepta să fii cumpărat. Nu, de fapt a obligaţiei sociale de a te lăsa cumpărat cu nimicuri pseudo-emoţionale de duzină. Se întîmplă pentru că sărbătorile sînt zile de trafic emoţional în care individul se caută în buzunare de un frumos inventat şi gata ofilit. Pentru că cei care oferă public şi programatic sînt nişte dealeri care fac trafic cu sinele lor, transformîndu-i pe ceilalţi pe care îi obligă să ia, în prostituate de conjunctură.
Un cadou nedorit şi neaşteptat este ca o umilire publică. Este ca o jignire care ţi-a fost aruncată în faţă de un superior crud şi inuman căruia nu îi poţi scuipa flegma dispreţului între ochi. Din prea mult bun simţ. Sau din teamă. Sau din neasumare. Sau pentru că te gîndeşti că ar putea fi vorba de propria neputinţă de a primi. Şi mai ales pentru că ştii că acel cadou dorit şi împachetat în tăcerea alterităţii nu se va oferi niciodată, pentru că oricum se dăruieşte în fiecare clipă.
Pe culmile conştientizării 