Stigmatul speciilor rare

Etichete

acvariu, alteritate, aprioric, ascendent, ciumat, comun, condamnare, căldicel, deus ex machina, distanţare, excepţie, experiment, oameni, obiect, obişnuit, oprobriu, privire, semeni, singularitate, singurătate, specie rară, specimen rar, stigmat

Dintre toate organismele vii, speciile rare (neobişnuite, mutante sau pur şi simplu ciudate – în sensul că se diferenţiază vizibil de celelalte, fiind nişte nefericite excepţii) au cea mai ingrată natură posibilă. Ele nu beneficiază nici de singularitatea unicatului, de privilegiul excepţiei care să le distanţeze iremediabil de cei asemenea lor şi nici de asemănarea cu aceştia, care să îi înscrie în ordinea firescului unui grup, ori al unei categorii.

De obicei expuse privirilor indiscrete ale tuturor, mirărilor celorlalţi şi şoaptelor căscate din dosul mîinilor, speciile rare sînt condamnate la o existenţă promiscuă de acvariu, unei delimitări insoţite de o insurmontabilă etichetă, cu rolul mai cu seamă al unui stigmat decît al unei distincţii. Speciilor rare li se oferă de către societate statutul ingrat de obiect – de observat, de studiat, de condamnat, prea rare ori de admirat. Cu singuranţă prea puţini sînt cei ce se preocupă de o eventuală integrare a acestora în rîndurile obişnuitului, comunului, normalului şi de exploatarea operativă a acestora (convenabilă ambelor părţi). De cele mai multe ori, speciile rare sînt condamnate, cu alai şi o mare cantitate de oprobriu (asemeni ciumaţilor), în exilul din rîndurile semenilor – ca un fel de selecţie, improprie, pseudo-naturală operată cu ticaloşie de cei ameninţaţi de potenţialul de singularitate (fals de altfel) pe care par să îl posede ca ascendent de distanţare speciile rare.

Excepţiile din rîndul oamenilor obişnuiţi (care rîd, resping, duşmănesc, complotează întru marginalizarea definitivă) le reprezintă acei care, oprindu-se în faţa acvariului se preocupă de o apropiere de speciile cu aspect special. De cele mai multe ori însă acest interes este de natură egoistă, avînd calitatea unei simple curiozităţi (cel mult pe cea a unei ambiţii de cercetător care îşi găseşte obiectul predilect a unui experiment aparte). Nu ştiu de sînt unii care să-şi ia, dezinteresat, un astfel de specimen, „acasă”.

Abandonînd perspectiva strict exterioară însă, cum arată din interior cu reflexie spre interior existenţa unui specimen rar? Cum se simte oare acel om care se regăseşte cu sfială distantă în puţini asemenea lui (aflaţi mai cu seamă din opere de ficţiune precum cărţile, filmele sau melodiile), dar care nu se poate integra nicidecum unei comunităţi, împiedicat fiind de natura lui originară? Ce să facă o specie rară, în singurătatea lui nesingulară? Ce aşteaptă oare dindărătul acvariului? De obicei, ieşirea din purgatoriu, din „căldicelul” avînd temperatura indecisă a mediocrităţii, care nu-i dă şansa să trăiască, ci doar să vieţuiască. Frustrarea speciei rare, de natură constitutivă, structurală, fiindcă nu cunoaşte cale de eludare, de educare sau de transcendare devine frînă instalată apriric şi absolut insurmontabil în dezvoltarea unei vieţi.

A fi o specie rară înseamnă să-ţi trăieşti existenţa la punctul mort, aşteptînd un deus ex machina care să te arunce definitiv în confortul unei extreme – normalitatea sau singularitatea. Speciile rare se urăsc pe ele însele mai mult decît ar putea urî orice privitor care le scuipă un strop de atenţie, în afecţiune mimată ori experimentală, sau în dispreţ.  De aceea, visul de salvare al unei specii rare este alteritatea ca prezenţă constantă, nu doar ca reprezentare. Este aşteptarea supraomului, cu lipsa mirării în privire, care să se aşeze alături de sinele „ciudat” şi nu în faţa acestuia.

***

A fi specie rară înseamnă a aştepta toată viaţa ceva, pe o bancă dintr-o staţie de tren desfiinţată de cînd lumea.

Sentinţa sînt eu

Etichete

adevăr, alteritate, amăgire, condamnare, minciună, pansament, rana, salvare, sine, singurătate, zgaibă

Cînd Adevărul ţîşneşte prin toţi porii fiinţei tale şi de îmbată de el, atunci, degeaba te duci la culcare. Ai dormit destul în aşternutul căldicel al amăgirii care te-a curentat intermitent cu poticnirile lui din dreptul evidenţelor. Pansamentul nici unei minciuni nu va mai putea acoperi zgaiba care s-a preschimbat în însăşi fiinţa ta. De-acum, din cer va cădea numai sare şi peste tot vei da numai de cuţite care ţi se vor învîrti din oficiu în rană. Luciditatea te frămîntă ca pe un om în faza unei boli terminale, te face să urli din zvîcnetul tuturor capilarelor pentru că ştii că de-acum nu te mai poţi ascunde. Au căzut măştile pe care ţi le-ai pus să-ţi acopere oglinda şi nu eşti atît de ambiţios încît să mai poţi reconstrui ţesătura groasă şi alambicată a Minciunii. Aştepţi sentinţa. Însă de data asta sentiţa nu ţi-o mai dai nimeni. De nu vei reuşi să te salvezi, condamnarea trebuie să ţi-o semnezi chiar tu.

Ostracizarea omului complicat, capodopera ignoranţilor

Etichete

absurd, abuz, alambicat, complicat, condamnare, ignoranţi, ilegitim, Inchiziţie, omul complicat, ostracizare, pretenţios, torură

Asistăm pasivi şi resemnaţi, ca ruşinaţi de o tară contagioasă pe care o purtăm, la o execuţie masivă a sensului pozitiv al noţiunii de complicat. Cei „proşti, dar mulţi” s-au cocoţat pe baricadele ignoranţei şi de acolo au decretat, pe limba lor peltică şi slab articulată, condamnarea complicatului. Vă oferim şi traducerea raţiunii-manifest a acestui masacru în plină desfăşurare: „De astăzi, să fie exilaţi la periferia societăţii, reduşi la tăcere, toţi acei care vor pune beţele lor ţanţoşe în roţile bunului mers al lumii, cu ale lor minţi întortocheate şi blestemate care-i fac pe ceilalţi să se abată de la calea firească a simplităţii”. Fără judecată, fără proces, ca într-o colonie penitenciară kafkiană, după modelul holocaustului, ignoranţii au început să-i deporteze pe oamenii complicaţi în deşertul fiinţei. Au făcut-o instinctiv, nu programatic, simţindu-se încolţiţi de-o forţă incapabilă s-o gestioneze prin capacităţile proprii. Au folosit metodele de tortură cele mai dureroase: incendierea cetăţii ideologice, siluirea conştiinţei, punerea în cămaşă de forţă a ideilor, scoaterea limbii pentru a face imposibilă pronunţarea unor anume cuvinte, masacrarea gîndirii, ruperea coloanei vertebrale a procesului cognitiv etc.

„Datorită” monstruoasei coaliţii,  tot ce este complicat a fost supus oprobriului şi situat într-o paradigmă a falsului, a stranietăţii, a dificilului. Aşezat sub spectrul peiorativului, orice sau oricine a primit atributul de complicat a devenit automat un fel de ciumat, care trebuie evitat pe cît posibil şi pîrît ca existent ilegitim. Automat, toţi acei indivizi catalogaţi complicaţi au fost ostracizaţi pînă la pierderea oricărei raţiuni de-a mai exista. Au fost biciuiţi cu injurii în public, pînă la ţîşnirea lacrimilor de durere. Li s-a scuipat între ochi acuzaţia de înşelăciune şi de vrăjitorie fără a putea sări să nege minciuna.

În continuare, ei vor fi ţinuţi în mod constant şi sistematic într-un beci al cunoaşterii, biciuţi cu sintagme murdare şi apoi puşi să mărturisească faptul că sistemul lor fiinţial este fals, criminal şi ilegitim. Inchiziţia ignoranţilor va triumfa pentru că aceşti oameni ori vor înnebuni, ori se vor lăsa păgubaşi, îndoindu-se de sine. După această spălare de creier survenită pe fondul unei epuizări, vor ajunge să creadă că termeni ca „alambicat”, „întortocheat”, „pretenţios”, desemnează cele mai mai grave orori ce se pot găsi pe lume, fiind defecte ale lor constituive, şi nu calităţi de admirat. Simplismul, şi nu simplitatea, astfel vor triumfa. Lumea va fi curăţată de morbul complicaţiei, care nu lăsa să se îndrevadă aşa-zisa „naturaleţe” a „purităţii” ei constitutive . Indivizii precari şi nu fireşti, cum se pretind, îşi vor îndesa mai bine laurii victoriei pe frunte, să nu cumva să le cadă atunci cînd apleacă fruntea spre a servi unui zeu al ignoranţei.

Totuşi, omul complicat, cînd s-ar ridica din mizeria în care l-au coborît ceilalţi, ucigîndu-l simbolic, „pre mulţi va popi” şi el. Îniverea lui va fi însă discretă, subtilă şi încărcată de sens cum i-a fost şi existenţa în gînd, gîndire, idee şi cuvînt.