Cu spaniola la tranşat

Etichete

încăpăţinare, catalană, delir, eul meu, lleida, naţionalism, obstinaţie, românism, singurătate, spania, spaniolă, spaţii cultural-universitare, teoria chibritului, UdL

În Catalunya, masochismul suprem e să ţii morţiş să vorbeşti în spaniolă. Asta mai ales în mediul universitar, unde profesorii sînt îndeajuns de amabili să-ţi corecteze castellana entuziastă şi stîngace cu o formă adecvată în catalană.  Colegii vor fi şi ei deosebit de grijulii şi te vor sprijini cînd ai emis o frază cu sens şi semnificat în spaniolă pentru a ţi-o explica în catalană şi apoi a folosi ideea pentru dezvoltarea unui demers, a unei idei sau a unui proiect.

Culmea e că atunci cînd am aterizat în Lleida eram încîntată să descopăr hermeneutica încîlcită şi furăcioasă a limbii catalane fiind dispusă să înghit pe zi şase ore din acest ghiveci de spaniolă, franceză, portugheză şi română opărit la focul impetuos al naţionalismului (ştiut, dar necunoscut încă) şi denumit catalană. Mi se părea interesant. Mi-am zis că e amuzant să descoperi pentru prima dată curcubeul încordat în formă de arc de cerc al unei limbi alambicate şi caraghioase în dimensiunile ei gramaticale şi semantice. Asta, pînă la faza sufocării determinate de un demers universitar îmbîcsit de intenţii de îndobitocire şi de modalităţi subversive (eufemistic spus) de manipulare. Aşa că, pentru a-mi facilita neintegrarea mi-am zis că ar trebui să îmi încordez şi eu resorturile interiorităţii într-o revoltă şi să mă încăpăţînez să învăţ să vorbesc şi să scriu în spaniolă. Un trabajo demasiado difícil para una individa siempre atormentada como yo. Pero no importa. No pasa res nada.

Este ca şi cum ai dezvolta un afect lingvistic aberant şi ilegitim împotriva unei infuzii lingvistice autonome şi închistat-acaparatoare. Infuzie pe care o resimţiţi cu precădere într-un spaţiu ce ar trebui să fie translat sau transcendat în afara polemicilor politico-istorice. Însă totul se dezvăluie înseminat în realitate ca un apocrif ineluctabil. Iar tu, un amărît fără băgare de şi în seamă te pui în manieră aparent naivă de-a curmezişul realităţii pentru a-ţi motiva dezgustul de ea. Consecinţele declar însă că mi le asum, în manieră masochistă de asemenea. Oprobriul îl am, aştept condamnarea. Nu ştiu cum să-i zic însă nici în catalană şi nici în castellană, pe româneşte îi zice travaliu sau supliciu, nu sînt sigură exact. Cert este doar că e voluntar şi absurd.

 

P. S. Apologia catalană nu e pentru cei bolnavi de conştientizare. Să deduc, printr-un sofism, că totul e iraţional şi arbitrar şi că ţările catalane sînt populate numai de oameni sănătoşi?

Te iubesc ca şi cînd/ numai catalana ar fi pe pămînt

Etichete

absurd, îndoctrinare, catalană, Catalunya, exagerare, ideologie, limbă, muzică, naţionalism, prostituţie

Oh, Catalunya mea!

Propaganda comunistă, prostituţia ideologică şi naţionalismul catalan se aseamănă de o manieră izbitoare, fapt evident din următoarea piesă muzicală. Comentariile sînt şi n-ar fi de prisos, dar le aştept de la persoane obiective, întrucît din interiorul fenomenului mi-ar lipsi posibilitatea de a face o analiză calitativă, care să aibă la bază altceva decît interacţionismul simbolic.

 

Se impune şi o traducere, de manieră aproximativă, dar zic eu, bine-venită, cît timp catalana nu e încă o limbă universală şi nevoia de independenţă a Catalunyei nu a depăşit graniţele frustrărilor nativilor.

În Catalunya, ţara mea

2* Să te naşti pe un pămînt căruia îi aparţii/ şi să simţi orgoliul limbii/ pe care ai fost învăţat să o iubeşti// Într-o ţară plină de nume, un steag cu patru dungi făcute din sînge/ vorbirea mea şi pămîntul meu/ mă fac să lupt/ pentru că inima mea iubeşte în catalană//

2* Cuvinte scrise cu dragoste/ Într-un Univers, într-o limbă/ În Cataluya, ţara mea//

3* Cînd ar trebui să cădem în lanţuri vom merge pînă la limita libertăţii/ Libertate pentru toţi cei care au fost oprimaţi/ Dacă ei or să continue să ne impună, noi o să continuăm să ne batem.

[pentru ţările catalane, ducem visul pînă la libertate] 

şi pentru…

mai multe referinţe pe tema muzicii catalane ideologice, accesaţi şi următorul articol: „Fă-o în catalană!”.

Limba e pentru dragoste

Etichete

îndoctrinare, catalană, Catalunya, dragoste, dragoste de ţară, limba română, România, spania

De o lună sînt cea mai frustrată şi mai îndrăgostită fiinţă din lume, atît de îndrăgostită încît aş fi în stare să accept orice provocare, oricît de îndrăzneaţă, numai să fie în limba română. E vorba, evident, despre o dragoste autentică de limbă şi de o frustrare lingvistică şi mai autentică, manifestată în raport cu un naţionalism catalan ieşit de sub orice simţ al ridicolului.

M-am săturat de atîta pornografie promovată prin toate canalele şi tipurile de producţie media şi, vulgar spus, pe cale orală. Concret, cel mai „porno” schimb de replici ever: înregistrat la un curs educativ la Universitat de Lleida despre concepte operaţionale narative în film: „En el futuro tots parlan en catala?/ – Si, si, es una llengua universal!”. Faptul că era vorba de un film SF e mai puţin relevant în acest context (în film fanul FC Barcelona care vroia să se sinucidă pentru că echipa favorită avea să piardă în viitor cu Real Madrid cu 0-10 era construit de manieră realistă şi foarte serioasă), date fiind multiple surse şi forme de manifestare ale aceleiaşi obsesii.

Să detaliez, dar mai întîi cîteva precizări. Catalunya nu e în Spania decît geografic. Toată lumea din Catalunya e cunoscătoare de castellană (spaniolă) dar refuză firesc, convins şi cu obstinaţie să vorbească. Cu studenţii străini, autohtonii sînt foarte atenţi să le ofere fel de fel de facilităţi şi gratuităţi pentru învăţarea catalanei. Însă, dacă pe vreun masochist îl pune dracu să încerce să înveţe sau să se exprime în catalană  şi în mod nevinovat va greşi amestecînd cele două limbi al naibii de similare – castellana şi catalană – va fi supus oprobriului public şi general al privirilor dezgustate pentru „crima” comisă de a fi aglutinat ilegitim două limbi istoric, cultural (pînă şi lingvistic ai putea crede!) antagonice.

Singura seară în care chiar m-am distrat cu poftă aici a fost aceea cînd am fost martoră la o piesă de teatru despre Erasmuşi organizată de Serviciul Lingvistic, din care răzbătea forţa auto-ironiei, ceea ce nu aş fi putut crede despre catalani după un tur al Barcelonei care parcă ar fi fost un tur al Catalunyei. Replică cheie (cheie ironică însă de această dată): „Catala es la llengua de tot: des tratates filosofico a novelas pornograficos”. De aici, ce şi-ar putea dori mai mult studentul Erasmus, „che es una classe de mamifero”, decît „porno en catala”?

Aşa că am hotărît că dacă tot catalana „es una llengua universal”, „ara i en el futuro”, voi refuza să citesc vreo bibliografie care-mi va fi recomandată în castellană. Şi voi spune, parafrazînd tiparul prostituţiei „erasmice” – „la mine sau la tine”- , cu dragostea de limbă învăţată aici şi din păcate nu în ţară:  „în română sau în catalană?”

Dau cîinii Iaşului pe covrigii din coada LLeidei

Etichete

catalană, erasmus, eu si iarăşi eu, lleida, spania

Nu mi-a stat niciodată în fire să-mi găsesc rostul (sau măcar încîntarea) în saltul într-un picior, sau în cercetarea paharelor de partea lor plină, nici să mă uit după cozi lungi, ispititor terminate în covrigi. Începuturile însă, sînt pline de adrenalina săriturii într-un gol de suflet sau, altfel spus, a mersului pe jos, în pustiul fiinţei, fără apa entuzismului sau încrederii la purtător. 

Primera vista

Aşa că, experienţa numită LLeida sau Llerida… sau Ilerda (cum i-au zis părinţii ei spirituali) se desfăşoară pentru mine, deocamdată, cu lentoarea şi în spiritul lîncezelilor mahmurelilor de dimineaţă. Lleida sembla (pare) paşnică şi la prima şi la o a doua vedere (despre o a treia, încă nu pot să mă pronunţ cu pertinenţă). Nici nu te ispiteşte, nici nu te respinge şi nici nu te pierde. Doar te încurcă puţin printre străzi înguste, în suişuri şi coborîşuri şi te ademeneşte cu sompotuozitatea vetustă a două castele de piatră. Segre, aka Bahluiul local, îmi oferă sentimentul unui acasă, varianta upgraded: cei de-aici s-au gîndit să amenjeze malurile cu un spaţiu de un verde crud şi ademenitor la întins cu burta la soare şi stat cu ideile la umbra gîndurilor (e bizar faptul că nu îţi dă sentimentul unei posibile înecări ca ţiganul la mal).

Hey, tu chica guapa!

În rest, locuiesc pe centură şi mă simt bine. Pe şoferii de tir care mă claxonează cînd aştept la semafor nu-i iau în seamă, am înţeles că „centura” LLeidei e (totuşi!) pe undeva prin Zona Alta. Înainte să mă mut la reşedinţa dinspre marginea oraşului (care îmi oferă o cameră de două ori mai mare decît cea de acasă, plus balcon şi vedere peiptişă la castelul Gardeny ;;) ) mi-am găsit şi raţiunile rasismului din pricina negrilor aciuaţi fără casă, fără masă, doar cu coca la purtător, care îmi dau seama că n-aveau bani să-şi mai întreţină şi alte pofte.

By the way, un italian mi-as pus că nu arăt a româncă, un marocan mi-a dat reducere părîndu-i-se că aş fi „de-a lui”. Din aceeaşi serie de succesuri ar mai fi şi obţinerea parolelor pentru sala de net de aici. Şi au mai fost cîteva, dar vreau să-mi mai torn cenuşă în cap şi cu altceva.

No ni ha oragasmus

Deocmadată mă integrez cu desăvîrşire în statutul de bebe care învaţă să vorbească. Cu două cuvinte pe spaniolă, unul în catalană, nişte sunete în română şi încă vreo cinci cuvinte în engleză ajung la un nivel impresionant de adînc de conversaţie după cum vă puteţi închipui. Cred că mai mult de neputinţa asta mă simt mai epuizată decît de mersul pe jos sau de cele şase cursuri de catalană pe zi, plus alte ativităţi „recreative”.

În plus, nici nu mă simt deloc student orgasmus, ci parcă aş fi la mînăstire întrucît nu mi-am găsit pe nimeni demn cu care să-mi raţiunea viciilor. Neputinţa limbii de care vorbeam mai sus cred că e una dintre pricini, căci chiar nu m-am ferit de socializare. Nu că oamenii n-ar fi ok, dar limbile nu sînt tocmai ok pentru că se încîlcesc în gurile fiecăruia în parte şi nu în ale altora şi nici n-au ca rod vorbe care să depăşească răspunsul la cele cinci întrebări pe care ştie să le pună orice jurnalist versat: cine?, ce?, cînd?, unde?, de ce?.

Pe scurt, pînă acum, realităţile de-aici le descopăr cu obiectivitate şi detaşare şi aştept şi mă aştept totuşi să ajung să ştiu să caut covrigii de-una singură prin Llleida şi mai apoi să mă mai şi descurc să îi cer.