Prima lecție de despletit

Etichete

ambiţie, împletit, cocon, destin, dezamăgire, fiinţă, fluture, lume, minte, omidă, speranţă, suflet

Dacă ți-ai împletit marile iubiri cu marile ambiții ar trebui să te apuci de despletit. Să iei fibră cu fibră din ființa ta și să încerci să recuperezi ce a mai rămas din fiecare. Doar că vremea a făcut ca moleculele din fiecare fir să se întrepătrundă. Încercînd să le separi, îți dai seama că nu poți să faci altceva decît să le rupi pe amîndouă, încurcîndu-ți mîinile în meandrele putreziciunii. Ori le lași așa, contopite, ori le distrugi pe amîndouă. Țesătura e deja făcută, croiala a fost demult stabilită.

Calea inimii nu se mai poate depărți de cea a minții. De croiala inimii și-a minții de odinioară vorbesc, de aceea ce-a venit din închipuirea că fercirea și recunoașterea pot avea același izvor. Care-și reprezenta viața ca un sărut prelung, ce coboră dinspre creier înspre viscere și inundă ființa de-un sentiment fără de seamăn, meritat și răscumpărat prin dedicarea totală. Dar dedicarea a ostenit ființa și a ostoit mîinile care credeau că-și împletesc calea. Țesătura a putrezit mai repede decît ți-ai fi imaginat.

N-ai de ales decît să stai sub pătura aceasta găurită sau să rămîi fără învelitoare. Cum ți-e mai rușine să te afișezi prin lume, în zdrențe sau gol? Altă opțiune nu ai, acum. Aaa, ai vrea să te apuci iarăși de împletit? Ai fi dispus să o iei de la căpat? Bine, dar de data asta la ce model te-ai gîndit? De ce materiale mai dispui? Ce crezi că o să-ți iasă dacă vei combina revolta neputinicoasă cu așteptarea deznădăjduită? Sau te gîndești să-ți schimbi tehnica, să nu mai împletești un ochi pe față și-un ochi pe dos, ci să împletești totul pe dos? Chiar ți-ai mai cumpărat și niște andrele circulare, de data asta ai vrea să-ți iasă un cocon perfect. Să te-nfășori pe viață într-o croială urîtă, dar care să te protejeze de lume. Fiindcă din gingășia fluturelui căruia i s-a scuturat tot praful de pe aripi n-a mai rămas decît  dezgustul pe care îl lasă dîra cleioasă a unei omizi păroase.

Viaţa în jurul cozii (I)

Etichete

a face, a fi, a putea, ambiţie, ataraxie, distrugere, facil, figuri, final, hedonism, previzibil, provocare, stupid, succes

Ambiţia individului domestic

De prea timpuriu, inconştient şi cu o dedicaţie exhaustivă, nejustificată, ne livrăm ambiţiilor stupide. Dorim să fim protagoniştii unor demonstraţii „de forţă”, surmontînd ostentativ şi spectacular, în văzul lumii, limite facile. Din neputinţa de a ne depăşi condiţionările sau complexele reale, de mici copii ne facem ţeluri existenţiale din nimicuri mărunte. Mai întîi ne spargem capul, în acrobaţii la bătătorul din faţa blocului, să le demostrăm celorlalţi că nu ne e teamă de „figurile” la înalţime. Apoi, adolescenţii fiind, ne întrecem în numărul de grade şi sticle de alcool consumate, după care cădem sub masă. De tineri, ne măsurăm în numărul de partide de sex desfăşurate pe noapte pe care reuşim să le realizăm cu cît mai mulţi şi cît mai străini, pînă la epuizarea somnolentă din zori. În tot acest decurs urmărim să fim şi cei mai vizibili din punct de vedere fizic, şi cei mai remarcaţi intelectual. Ne zbatem pentru podiumuri pe care nu ştim de ce am vrea să urcăm, dar de pe care cocoţaţi ne place să ne declamăm superioritatea. Maturi fiind, ne punem în gînd să ne demonstrăm opusul: că nu mai avem nevoie să ne mai riscăm viaţa la înălţime pentru un plus de adrenalină, că ne putem debarasa oricînd de vicii, că putem rămîne fideli unui singur om care nu ne incită şi că succesul ne lasă indiferenţi. De fiecare dată, negreşit, reuşim.

Aşa ne trecem viaţa, ne irosim energia şi durata, şi ne rătăcim rostul. Ascultînd de o voce malefică ce-o creştem şi-o edităm strîmb în noi, care mai întîi ne împinge la un hedonism necontrolat şi apoi ne aruncă pervers în braţele unei ataraxii ilegitime. În tot acest decurs în care ne demonstrăm precar, frust şi fără vreo raţiune reală integrată proiectului de-a fi, „că putem”, de fapt, nu realizăm nimic; ci distrugem, neprogramat dar sistematic, orice şansă autentică de-a deveni propria noastră măsură. Noncomformişti, îndrăzneţi în aparenţă, nu facem în esenţă decît să ne conformăm, din pricina unei insuficienţe personale. Cînd ne lăsam, nu ne lăsăm pănă la capăt, cînd ne opunem nu ne opunem decît parţial. Vrînd să devenim speciali, rămînem, în fiecare moment, banali. Vrînd să fim perfecţi, sîntem mereu cei cu un handicap vizibil. Optînd pentru comportamentele cele mai la îndemînă, riscăm ceea ce ştim că nu contează dacă vom pierde (sau ştim că nu avem cum să pierdem). Nu provocăm niciodată la duel comodităţile, convingerile împrumutate, dar confortabile, defectele native, deviaţiile comportamentale înscrise în ADN, temerile paralizante, handicapurile psihice şi fiziologice. De aceea avem, mereu, de cîştigat. De aceea, nu ne simţim, nicicînd, cîştigaţi, întorcîndu-ne haotic viaţa cînd la 90, cînd la 180, cînd la 360 de grade. Nu facem decît să ne învîrtim în jurul cozii, revenind mereu în acelaşi punct 0, din care am căutat mereu să plecăm. Provocările pe care ni le lansăm au, întotdeauna, un final previzibil. Iar noi am avut întotdeuna nevoie de garanţii, nu de libertatea de-a ne înşela. Pentru că, de fapt, nu sîntem în stare să ne asumăm niciodată nici un risc. Fiindcă ştim, tacit, că nu putem nimic. Şi fiindcă ne iluzionăm cu gînduri prefabricate că, păcălindu-ne cu reuşite facile, ne putem oricînd eutanasia conştiinţa. Dar nici asta nu putem.

O leapşă tristă

Etichete

adevăr, ambiţie, anarhie, cuceritori, leapşă, Sartre, secret, supra-eu, vanitate

Elisa m-a plesnit cu o leapşă veselă, cică. Întorc obrazul stîng şi-o primesc tristă.

1. Cînd ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Cînd cei vechi au fost marii cuceritori.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Pe Sartre, să-mi pună pe masă Adevărul.

3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

Supra-eul.

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Să instaurez anarhia în lume.

5. Preţul gloriei?

Vanitatea.

6. Greci sau Romani?

Romani, pentru că au supus.

Las libertatea de-a primi leapşa cui întoarce vesel, şi celălalt obraz.