Paradigma egoistă

Etichete

alteritate, altruism, aparţine, ceilalţi, comparaţie, egoism, eu, faliment, idoli, paradigmă, revenire, schimbare, sine, singurătate

Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist. (O. Paler)

După ce vei fi acceptat falimentul afectiv, poţi să reîncepi să trăieşti. După ce vei fi reuşit să cobori icoanele idolilor de pe pereţi fără ură şi fără mînie, după ce vei fi acceptat căderea din mirajul idealului în incertitudinea lui „aici şi acum”, după ce vei întoarce din nou oglinda dinspre ceilalţi spre tine, vei începe din nou să-ţi aparţii. Vei scoate adevărul sinelui la iveală, ca pe o batistă curată care să şteargă sudoarea efortului de-a fi oricine altcineva, numai tu însuţi nu. Te vei accepta răsfrînt în privirile altora cu etichetele lor cu tot, fără frică, fără angoasă şi fără a te mai sfărîma fără rost şi fără discernămînt. Vei înţelege că puterea nu stă în schimbarea şi traficarea identităţii proprii doar de dragul şi din moftul cuiva, ci în asumarea eului-aşa-cum-este şi implicarea lui în construcţia unei identităţi sociale rezonabile.

Împăcat cu perspectiva singurătăţii, vei deveni mai sociabil, mai deschis, mai autentic, mai pragmatic. Centrul universului tău se va muta de pe celălalt semnificativ şi de pe sarcina de-ai face mereu pe plac, pe tine şi pe relaţiile şi oamenii din jur şi pe preluarea sinelui în proiectul devenirii confortabile. Împrăştiat şi distrus mai înainte de un şir coerent de dezamăgiri, vei începe să te reconstruieşti ca un puzzle din lucruri aparent nesemnificative sau pe care le priveai drept derizorii, obsedat fiind de comparaţia cu un chip despre un altul pe care ţi l-ai copilit cu închipuiri, iluzii şi speranţe. Vei începe să vezi  tot ceea ce înainte respingeai, dintr-un soi de devotament bolnăvicios faţă de alteritate. Vei deveni egoist, ştiind că altruismul şi-a pierdut obiectul care l-a hrănit cu o otravă dulce prea multă vreme. Asta nu înseamnă că dispreţuieşti, ci că ţi-ai asumat altă formă de a iubi, la pachet cu paleta ei de porniri ciudate. După, cum spuneam, vei reîncepe să-ţi aparţii. Însă numai pe jumătate. Fiindcă jumătate din ecoul tău s-a pierdut în urmă.

***

Acestea fiind spuse, revin din nevoia egoistă de a scrie şi cu speranţa că-mi veţi saluta revenirea la năzuinţa de-a fi „citită” de după perdeaua cuvintelor.

Tu ce te faci de Crăciun?

Etichete

2008, 2009, altruism, Anul Nou, clişee, Crăciun, egoism, hedonism, masochism, sărbători, urări

Nu fac urări de Crăciun sau de Anul Nou din aceleaşi motive din care nu spun cuiva „La mulţi ani!” de ziua lui.  Clişeele mă lehămesesc profund şi mă deprimă realmente. Şi cînd sînt nevoită sau alţii se aşteaptă să le adresez, şi cînd le primesc.

Cel mult, cu tot sictirul şi nihilismul care mă caracterizează, toată atmosfera artificial construită în jurul acestei perioade a anului îmi poate deschide ca o oportunitate ilegitimă un spaţiu strident de reflexie. Şi atunci mă gîndesc cum trebuie să mă străduiesc să fac în aşa fel încît să mă exprim faţă de unele persoane cu această ocazie, pentru ca tăcerea mea să nu fie interpretată în mod greşit ca uitare. Mă caut ca un Moş Crăciun în traista ţestei de cuvinte care să fie nici frumoase nici urîte, nici false nici sincere, nici formale nici informale, nici calde nici reci. Refuz fraze sau expresii care cer la final semnul exclamării. Spre ruşinea mea, în contexte „prea sociale” zic, trăgînd bine aer în piept, prea-comunul „Crăciun fericit!” şi mă ascund repede în uitare faţă de cele spuse.

Ca „acte” specifice perioadei, de obicei fac decoraţiuni interioare, justificîndu-mi conformismul ca pe o provocare de natură estetică. Apoi încerc să fug, cît mai departe de „cerinţele” perioadei, într-un soi de izolare cu cîţiva oameni importanţi. Dacă nu se poate, atunci stau îmbufnată şi sînt a dracului, luînd în deşert şi derîdere comportamentele, sentimentele şi afectele care îi înobilează brusc pe unii la oră fixă şi într-o zi anume. Suport pupăturile de la rubedenii cu aceeaşi lehamite şi răspund la telefoanele care încep toate cu aceleaşi exclamaţie, aşijderea.

Anul ăsta mă confrunt cu singurătatea lleidatană şi cu entuziasmului unei călătorii prin capitalele Spaniei. Mi-aş căra laptopul cu mine ca să vă scriu ce văd, însă nu ştiu dacă la hotelurile cele mai ieftine wireless-ul e inclus în preţ. Dar oi vedea.

Principiu pre pricipiu călcînd, aş ura la toată lumea „Masochism fericit!” şi „Să vă fie Anul Nou într-un egoism propice!”, dar nu-mi permit să fiu tocmai de Crăciun atît de selectivă în adresare, cînd toată lumea stă la mese festive şi e într-un asemenea hal năpădită de orgasmul hedonismului şi al altruismului.