Etichete

, , , ,

I-ați văzut fie retrași din lume, fie în mijlocul mulțimilor. În prima ipostază, ridicol de reci, distanți, sfârșiți, mândri și prețioși. Luceferi de-a dreptul. În cea de-a doua, excesiv de vioi, de dezinhibați, de vulgari, de energici, și de socialibili. Ai, destrbălați! Ei sunt oamenii fundamental neadaptați care își caută, în societate, o poziționare extremă. Pentru ei existența este un circ, un joc al măștilor, o miză a disimulării.

Fundamental, sunt oameni cu o identitate care se scutură pe ea, de ea, în fiecare secundă. Oameni care se joacă de-a v-ați-asculenselea cu ei înșiși și cu toată lumea, căutând să scape de privirea strâmbă și de lipsa de înțelegere radicală care le-a mistuit sufletul. Cultivă un fals cult al personalității, o morală îndoielnică și cusută cu ață albă și o prezență socială glacială, distantă și disimulată. Sau se dau în stambă și în spectacol, fac glume de auto-bază cu o atitudine forțat camaraderescă. Sunt cei care par „prea mult” sau „prea puțin”. Cei care tac prea mult sau râd prea tare. Cei care deranjează. Tolerații. De fapt, sunt cei obosiți să se mai justifice și să explice. Să-și explice trăirile și să-și justifice pornirile.

Sunt cei care au renunțat la tot ce sunt, asumându-și că nu e loc decât de umbră pentru ei pe fața pământului. Altfel fiind, au încercat să fie ca toți ceilalți. Fie să se adâncească în cărți și-n idei, în principii și-n aspirații, și-n filosofii radicale de viață. Fie să se lase călcați în picioare, în virtutea empatiei, a tranzitivității și-a clipei consumate frivol, în nopți și legături de pierzanie. Unii le-au încercat pe amândouă. Consecutiv sau concomitent. Dar de fiecare dată au eșuat. Și-au suferit infinit.

notre-dame-cathedral

Îngeri și demoni, vestale și curve, oricum creaturi prefăcute, acești indaptați mușcă din viață, așteptând s-o consume cât mai degrabă. Furia și durerea lor e rapace și mistuitoare, fie că e subversivă, fie că e manifestată. Suferința lor e fie interpretată ca aroganță, fie ca slăbiciune. Excesiv de complicați pentru unii, superficiali pentru alții. Mereu judecați și contestați. Mereu suferind de percepția că durerea lor fie nu echivalează suferința mistică, fie că este asemuită lamentației de duzină.

Indaptații din fașă nu au nici o șansă pe lume. Pe ei îi paște și-i definește ridicolul. Îi dă de gol haina de fraier. Îi mistuie propria ființă ca un stigmat. Pe ei îi doare viața și lumea. Dar cel mai mult îi doare să fie ei înșiși. Fiindcă atunci nici măcar nu mai stârnesc și nu mai contrariază. Doar alungă, și aduc indiferența. Acea roabă grea, care nu-ți îngăduie să mai trăieși cu tine, dar e prea greu de dat deoparte ca să-ți poți lua viața. Așa că, n-are decât cocoșatul să-și trăiască experiențele încercărilor cu final negativ, închis și previzibil. Cât să-i confirme că nu e decât o greșeală a naturii. Nimic mai mult, dar, și mai trist, nimic mai puțin.

Reclame