Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Sînt seri în care lucrurile de făcut suportă amînare şi nu te presează fizic îndeajuns de tare încît să te apuci de ele. În aceleaşi seri nici orele de la master nu se ţin, iar prietenii au alte priorităţi în existenţă. Pînă şi amicii pe care nu prea i-ai suna, dar pentru care totuşi faci tu concesia de a-i căuta, te refuză. Nici telefonul nu vrea să sune ca să te enerveze cu o voce răspicată care să îţi ordone vreo comandă „urgentă”. Atunci îţi dai seama cît de fără sens e existenţa ta, care mai ieri era sufocată de imperativul de a face ceva – de dragul a ceva, de dragul de a face sau de dragul cuiva. Sau de imperativul în sine. Aşa apare starea de gol, de neant, de insuficienţă, de tristeţe, de dor şi mai pe urmă de disperare. Nu ai unde să te duci, nu ai în ce să te refugiezi, doar ţi-ai desconsiderat vecinătăţile şi pasiunile pe baza unor treburi urgente şi a unor priorităţi pe care le credeai mai înalte şi deosebit mai semnificative. Nici berea nu-ţi mai place; de fapt, aşa, de unul singur a fost întotdeauna numai o zeamă amară, chiar dacă ai vrut să crezi că măcar aia te face să uiţi de sine. De sinele în care nu mai ai loc fiindcă te dezgustă frecuşul de aceleaşi idei şi iluzii, de aceleaşi speranţe, de aceleaşi lipsuri şi dezamăgiri. Te transformi astfel într-o fiinţă fără de fiinţă, suspendată în lumea care e a tuturor numai a ta nu. Ai vrea să adormi, dar nu poţi. În ce întuneric mai negru de atît ai putea să cazi?

Reclame