Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Îmi place viaţa organizată după propria dezordine. Sau viaţa dezorganizată după propria ordine. Îmi place să mă conformez propriului nonconformism. Sau să fiu noncoformistă, în virtutea propriului conformism. Îmi place să fiu obedientă în chip selectiv şi să îmi selectez instanţele obedienţei. Îmi place să mă raportez la normă ca la un cadru şi nu ca la un ţarc. Îmi place să-mi normez eu însămi propria îngrădire. Îmi place să sar peste condiţionări, fără a sări calul. Îmi place să sar calul, fiindcă astfel mă autocondiţionez.

Îmi place tot ceea ce presupune cucerire, seducţie, probare, dez-limitare, transgresare, provocare, fiindcă îmi activează epistemologic şi teleologic resurse nebănuite. În virtutea acestui principiu îmi permit orice replici, atitudini şi comportamente care servesc scopului meu de a deveni. Îmi permit să fiu belicoasă şi împăciuitoare, temătoare şi temerară, furibundă şi liniştită, descumpănită şi ambiţioasă în acelaşi timp sau prin salturi spontane, intempestive, de la o stare la alta.

Astfel, nu recunosc ascendentul celor care se dau exemple de ordine, echilibru şi organizare. Asociez aceste pseudo-virtuţi platfusului fiinţial şi plafonării existenţiale, deşi mi-au fost induse şi incuibate din diverse surse educaţionale. Se poate că temperamentul meu intră în contradicţie absolută cu astfel de poziţionări în viaţă şi de aceea mi-am dezvoltat complexul eternului revoltat, ale cărui salturi sînt percepute ca inconsecvenţe, ca tulburări şi nu ca manieră legitimă şi autentică de-a fi.

Mi-e imposibil să funcţionez în lipsa unor stimuli care să-mi provoace şocuri atitudinale, motivaţionale sau afective care să mă scoată din sărite. Linearitatea ca modus vivendi  este un model pe care încercînd să îl validez la diferite etape m-am ales numai cu permanentizarea unor frustrări şi neîncrederi esenţiale.

Cu o incoştienţă de cercetător reflexiv, dezorganizat, dezordonat, noncoformist, necondiţionat, pretensiv care trăieşte în posibilitate,  îmi asum că s-ar putea să nu ajung vreodată la validarea vreunei formule stabile pentru propria existenţă.

Dar de ce ar trebui?