Puroiul din călcîiul lui Sisif

Etichete

Ahile, amibiţii, anima, beşică, boală, deznădejde, drum, maladiv, mers, munte, neputinţă, opintire, pas, piatră, puroi, rost, Sisif, suflet, voinţă

Ai păşit munţii cu bolovani în spinare şi acum ai ajuns să te împiedici de-o piatră.  Ai o piatră în pantof care te ustură prea tare pentru a putea merge mai departe. Îţi scrijeleşte rostul, pînă cînd îi uiţi numele. De aceea, de la bună o bucată de timp, te tot opinteşti în propria-ţi împleticire de urme. Eşti conştient că te-opreşti din drum mult prea des, mult prea istovit de durere şi de fiecare dată din ce in ce mai slăbit pentru a te mai ridica la vreme. Dar altfel, nu poţi. Piatra ţi-a pătruns cu ascuţişul ei în carne şi voinţa ţi-a copt maladiv sub formă de puroi. Anticorpii ţi s-au condensat neputincioşi într-o grimasă. Talpa ţi-e toată o beşică, de aceea nu îţi mai e cu putinţă să îţi calci pe suflet, pe pasiuni, pe bucurii şi pe dorinţe cu uşurinţa de odinioară. Îndrăzneala şi puterea de a strivi cu vîrful pantofului temeri, neîncrederi, împotriviri, iubiri, limite, ameninţări, nedreptăţi ţi s-au depus în sertarul cu decoraţii al minţii, ca nişte fapte demodate şi anodine de vitejie. Credinţa în pasul înfipt în pămînt şi în neputinţe ţi s-a sfărîmat în tocul cui al deznădejdii. Ambiţiile tale au denaturat în septicemie. Dintr-un Sisif incoştient de naiv, te-ai transformat într-un Ahile teribil de lucid, care nu are doar călcîiul vulnerabil, ci şi anima cangrenată.