Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Dacă aş putea, aş aduce lumea întreagă în agonie.”
(E. Cioran, Pe culmile disperării)

Eşti un izvor de otravă. Atîta venin şi frustrare s-au acumulat în tine, atît de condensat şi îndelung ai asistat neputincios la masacrul lucrurilor importante pentru tine, încît nu poţi să te mai visezi decît în întruchiparea unui criminal în serie.  Îţi imaginezi sîngele-ţi nefiresc de rece acţionîndu-ţi programatic şi demonic sinapsele, crestînd apoi cu satisfacţie resorturile vitale ale existenţelor celorlalţi. Te închipuieşti savurînd hulpav implozia edificiilor fiinţiale ale celor care au rînjit de satisfacţie cînd te-ai prăbuşit în neputinţă, la un loc cu toate bucuriile tale. Te vezi aplaudînd demiurgic o agonie universală care să înece lumea în disperare. Echipat cu fierăstrăul electric al urii, vrei să ciopîrţeşti pe oricine mai îndrăzneşte să răsufle în faţa ta. Vrei să separi măduvele spinării de trupuri cu cel mai bont dintre cuţite, extirpîndu-le lent şi dureros, ca şi cum ai desprinde de carnea indivizilor întocmai raţiunile lor de-a fi. Îţi doreşti să devii spaima care să paralizeze orice tendinţă de împotrivire, să încremenească umoarea apoasă a privirilor celorlalţi într-o expresie a groazei. Vrei să fii tartorul căruia să i se ceară îndurare, pentru a replica atunci cu cea mai sadică dintre nepăsări.  

***

Fără doar şi poate vei avea grijă ca răzbunarea ta capitală să aibă graţia unui reflex necondiţionat. Vei începe cu cel mai iubit dintre pămînteni şi vei termina cu tine.

Reclame