Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pentru a-şi suplini lipsa de rost în viaţă unii oameni şi-au ales ca formulă existenţială controlul. Această „îndeletnicire” au orientat-o asupra celor mai neputincioşi decît ei, mai subţiri ca personalitate, ostracizaţilor, complexaţilor ce se vedeau lipsiţi de alternativă sau de apărare, ori celor născuţi direct sub dispoziţia lor. Străini de orice principiu de-a fi care se articulează pe scheletul mobil şi elastic al libertăţii, s-au insinuat şi impus în existenţele celor desemnaţi să-i „iubească” cu interdicţii şi restricţii, termene şi condiţii. „Păzitori” din oficiu ai celor care li s-au supus de voie sau de ne-voie, le ţin acestora contabilitatea cotidiană, organizîndu-le, orientîndu-le şi selectîndu-le după bunul plac necesităţile, dorinţele, vecinătăţile. Lesne şi de la sine înţeles se erijează atît în judecători cît şi în executanţi care dau cu uşurinţă sentinţe celor care consideră că ar trebui să-i asculte fără să crîcnească. Controlorilor le este de nesuportat împotrivirea. De se izbesc de ea, scurtează pe loc lanţul obiectelor posedate pînă cînd cei vizaţi, sub imperiul şantajului sentimental sau a abuzului de morală, clachează, promiţînd solemn obedienţa veşnică. Controlaţii, ca orice animale dresate şi emasculate primesc cu bucurie osul aruncat de asupritorii lor, înghiţindu-şi scurt şi la comandă mîrîitul din adîncul fiinţei.

Tehnicile controlorilor sînt puţine şi eficiente, fiindcă nu-şi permit să dea greş. De fapt, rareori se întîmplă ca vreunui controlor să-i scape „prada”, fiindcă majoritatea controlaţilor ştiu că ordinele nu se discută, ci se execută. Rareori se mobilizează controlaţii într-o revoltă şi, atunci cînd o fac, sînt incapabili să o ducă pănă la capăt, finalizînd-o cu desprinderea sau cu inversarea rolurilor. De obicei abuzaţii dezvoltă un afect maladiv pentru călăii lor, chiar un cult, împrumutîndu-le falsa morală, de natură axiomatică fără a o pune în discuţie sau sub semnul îndoielii. Din acest motiv, controlorii nu au niciodată nevoie să apeleze la argumente. De sînt puşi în faţa unor astfel de „pretenţii”, se manifestă cu spume şi se asigură că-i vor pedepsi pe controlaţii răsculaţi cu un canon drastic.

Cu o uşurinţă de invidiat, controlorii jonglează ca nişte circari profesionişti cu noţiuni şi principii absolute precum Adevăr, Bine, Rău, Morală, Normă care susţin că le aparţin lor şi numai lor, aflaţi fiind la adăpostul ignoranţei sau slăbiciunii controlaţilor care nu îndrăznesc, nici măcar în glumă, să le conteste. Siguri pe sine, neclătinaţi în convingerile lor şi în încrederea în formula lor existenţială, controlorii au sentimentul că ţinînd din scurt îi iubesc, îi protejează, îi îngrijesc şi îi feresc pe cei aleşi de contingenţele lumii. Pentru ei, casa potrivită şi ideală în acelaşi timp pentru o fiinţă vie este colivia de aur din turnul de fildeş unde, închisă fiind, primeşte toate cele de trebuinţă pentru a subzista. Adică, doar ceea ce-i oferă, dintr-o incomensurabilă mărinimie, temnicierul  ar trebui nu doar să-i fie destul, ci să-i fie totul. Evident, controlorul aşteaptă şi recompensă pentru darul său, şi anume, zîmbetul, bucuria, fericirea şi implicit viaţa celui căruia „îi oferă totul”, chiar dacă acestea i se livrează diform, sub formă de minciună. Dă fărîmituri din traiul lui, ca să primească înapoi un om întreg. Psihologia controlorului este cea a ţăranului care îndoapă raţa cu nutreţ pentru vite şi apoi se întreabă de ce a crăpat şi nu s-a făcut mare şi frumoasă, numai bună de mîncat.

Dintre toate speciile umane care nu-şi ajung sie înselor, controlorii îmi apar cei mai abjecţi şi îmi repugnă peste poate, fiindcă vampirizează hulpav tot ce-ar putea fi devenire firească într-un om. Se hrănesc cu substanţa vitală a celorlaţi pînă ce aceştia sucombă pe dinlăuntru, capitulînd esenţial în faţa propriei voinţe şi transformîndu-se din existent, în obiect controlat. Mai departe, aproape întotdeuna, controlaţii se preschimbă nu după prea mult timp, şi ei, în controlori.

Spuneţi-mi şi dumneavoastră, prin ce sînt mai puţin damnabili controlorii a căror fericire e contemplarea morţilor în viaţă decît criminalii care-şi extrag satisfacţia din omuciderea în serie?

Reclame