Pedofilie în zăvoi (II)

Etichete

act didactic, aventuri, copii, disciplină, farsă, inventare, oameni, obligaţie, ordine, pedagogie, pedofilie, ploaie, plăsmuire, pădure, tineri, zăvoi, şcoală

Lecţia de plăsmuire din „locaţia” farsei

Copiii stau aburiţi, după termopane. Proptiţi pe scaune în poziţii de drepţi, ca la şcoală, ascultă cu ochi de peşte fiert pe oricine le-ar sta dinainte. De unde-ar putea şti ce-i afară cînd, constrînşi la claustrare, privirile le sînt estompate de corpuri de pază? „Liniştea, ordinea şi disciplina” sînt asigurate de profesorii şi de părinţii risipiţi printre ei, care intervin  la discuţii în locul lor. Nu cred, nu gîndesc şi nu află nimic. Coordonatorul le ţipă ceva şi dintr-o comandă toţi mărşăluiesc spre o altă „locaţie”, unde urmează să-şi reia aceleaşi poziţii. Acel „trebuie” ţine locul actului didactic şi a învăţăturii care să-i curenteze, scoţîndu-i din amorţeală. Îşi desfăşoară durata mecanic, sfîrşind în oboseala din care cîştigul ireal le este plăsmuit şi îndesat pe canalul raţiunii prin forţa falsei autorităţi. Ei nu vor nimic. Pentru că nu ştiu. 

***

Plouă cu stropi grei, chirciţi şi încăpăţînaţi. Perdeaua de ploaie e ca ceaţa de pe creierele tinere care mustesc în derută. Fără voia şi nu din vina lor. De ce-ar porni prin noroaie în căutare de poveşti, de ce s-ar pierde prin pădure în aventuri, de ce-ar vrea să întîlnească oameni stranii, simpli sau încîlciţi cînd sînt nu doar încurajaţi ori sfătuiţi, ci obligaţi să inventeze?