Etichete

, , , , ,

O fumezi mecanic. Plămînii tăi nu se mai umplu decît de disperare, creierul se oxigenează cu groază, ochii îţi încremenesc la punctul terminus în care încă-şi mai pot păstra lacrimile în ei înşişi. Sufletul se frînge. Nu ştiai că sfărîmarea de pe urmă a sufletului doare ca frămîntarea în spasme a stomacului, că-ţi blochează respiraţia ca o criză de astm. Îşi trăieşti aşteptarea clipei cu o resemnare mimată. Rosteşti în gînd o rugăciune pe care nu ţi-ai mai spus-o niciodată. Degeaba. Focul ţi-a ajuns la filtru, ţi-a ars degetele şi ţigara s-a stins. Nu ţi-a adus nimeni o alta. De data asta chiar nu mai ai de-ales. Trebuie să accepţi c-a fost ultima.