Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

Nu, finalul nu-i atunci cînd s-a terminat. E atunci cînd nu mai poţi. Cînd frînezi brusc în faţa liniei de sosire şi abandonezi cursa. Pentru că ţi-ai dat seama că întreaga cursă fusese aranjată. Nu conta că aveai să fii primul sau ultimul dintre toţi. Cursa fusese măsluită de un demiurg rău de la început. Numai că tu, naivule, nu ţi-ai dat seama. De fiecare dată cînd ai simţit că te lasă puterile îţi invocai voinţa şi continuai, de parcă ai fi trăit o competiţie legitimă şi te-ai fi înscris pe o direcţie predestinată. Naivule, habar n-aveai c-ai greşit pista. Şi ştii ce? N-ai greşit numai pista. Ai greşit şi sensul. Ai greşit şi echipa. Ai fost prea atent la ce ţi se comanda din cască şi aşa ai făcut numeroase excursii în decor, lăsîndu-te pradă atîtor derapaje necontrolate. Auzi, pilotule de duzină, cursa vieţii ăsteia nu-i de tine. Dar nimeni nu-ţi va spune asta vreodată. Uite, priveşte-i cu toţi se holbează la tine, oprit chiar înaintea locului unde comisarul de curse coboară steagul asemeni unei table de şah. Acuma, cînd îţi aminteşti, de cîte ori ai mai fost în pragul abandonului pe parcurs! Ţi s-a stricat cutia de viteze, parcă la un moment dat te-ai fi deplasat în marşarier, aşa te luau ceilalţi pe dinainte. Ai rămas şi fără frîne de mult prea multe ori. Inerţia te-a aruncat fără control din ce în ce mai în exteriorul curbelor. De fiecare dată, să ştii, a fost un miracol cel care te-a redresat. N-ai fost tu ăla care te-ai salvat. Erau acei mecanici care te-aşteptau la boxe. Ei ţi-au fost prietenii de nădejde. Dar, în orgoliul tău tu visai la podium şi la şampanie. Le-ai muţumit numai cu inima. Visai la sentimentul de a-ţi merita locul din frunte şi de-a avea tăria de a-i suporta bucuria. Dar mereu negai că vei cîştiga. Din frică. Ai fost întotdeauna un superstiţios. Ştiai tu în sinea ta că răul se va întîmpla. Tu l-ai chemat la tine. Ţi l-ai provocat. Apoi ai dat vina pe drum. Pe pistă, pe denivelări, pe injusteţea competiţiei, pe manevrele neregulamentare, pe corupţia şi pe subiectivismul comisarilor de cursă. Deşi ştiai prea bine că numai tu eşti de vină. Că nu ar fi trebuit să te urci la acel volan. Ştiai de la început. Dar ai ţinut morţiş să-ţi transgresezi limitele. Cu potretele maeştrilor tăi în minte, ai vrut să-i imiţi. Dintr-un exces de admiraţie. Ai vrut să le arăţi lor şi să-ţi demonstrezi ţie că nu eşti un mediocru. Deşi ştiai că te minţi. Ştiai că supliciul tău va fi degeaba. Ştiai că sudoarea vărsată nu te va întări ci de va extenua pentru totdeauna. Vroiai ca să nu-ţi treacă durata fără să fii încercat să fii printre cei mai buni. Ştiai că străduinţa în sine, fără vocaţie nu e destul şi că unde vocaţie nu e, nimic nu e. Sperai la un miracol. La încă unul pe lîngă atîtea. Închipuitule! Stai acuma în locul ăsta de ruşine, supunîndu-te la auto-penitenţe. Finalul ăsta tot tu l-ai ales deşi e bine că încerci să te convingi că el te-a ales pe tine. Că era singurul posibil. Închizi ochii şi încerci să uiţi de toţi: de competitori, de coechipieri, de echipă. Ai vrea să treacă o maşină să te spulbere. Sau să tacă mulţimea. Ţi-ai putea închipui că te ovaţionează pe tine. Dar nu, din sufletul tău e un strigăt de disperare. Nu, nu vor mai fi alte curse îţi spui. Vrei acum să te faci nevăzut. Să dispari. Ai vrea să fi lovit un zid. Să-ţi fi luat foc maşina la vreme. Să te fi acroşat îndeajuns de tare cineva încît fizic să nu mai fi putut continua. Aşa, a fost din nou vina ta. Ţiganule! Ce spui? Că linia de sosire nu era malul? Nu, nu era. Era un val care te-ar fi dus spre altul. Şi tot aşa pînă ai fi ajuns în mijloc mării. Al mării de aplauze. Ai fi putut atunci să le mulţumeşti prietenilor, să te-arăţi mentorilor fără-a ţintui pămîntul cu privirea şi echipei să-i împrăştii de sus şampania. Nu, n-am fost să fie aşa pentru că n-avea cum. Deh, demiurgul ăla care a măsluit cursa. Dar stai puţin? De ce măsluire? De unde ai tras tu o asemenea concluzie? Aşa simţi? Îmi pare rău, nu e un argument plauzibil. Într-o cursă nu contează ce simţi. Ci ceea tu poţi. Iar tu ai hotărît că nu mai poţi. Aplauze, vă rog.

Reclame