Etichete

, , , ,

Acele persoane care se erijează în fini cunoscători ai fiinţei umane, abili psihilogi de serviciu, sînt de cele mai multe ori cei care nu pot ajunge mai departe de profunzimea fondului de ten. Sînt cei care-şi ridică statui pentru pertinenţa observaţiilor psihanalitice prin care etichetează irevocabil indivizi. Doar în mod închipuit dotaţi cu un simţ suplimentar destinat sondării interiorităţilor, te întrebi cum de i-ai lăsat să intre cu bocancii în sufletul tău şi să-ţi mai şi dea mîrlăneşte cu barda în organele sensibile. Căci doar aşa au putut ajunge la carne şi la os, nu prin gentileţea extrospecţiei, şi a intruziunii fine în labirinturile tale oculte şi complicate. Lovind, distrugînd şi nu descongestionînd întru revelare şi eliberare, te obligă să-i recunoşti pe post de guru.

Culmea, amatorismul şi ticăloşia lor nu sînt contestate de nimeni. Este în mod bizar şi unanim asumat că acei oameni au dreptul să normeze neadevăruri despre tine şi calitatea ta, pentru simplul fapt că ei decretează că se pricep. De ce le permitem judecăţile injuste de valoare, de ce îi lăsăm să ne semneze cu aberaţii fişa de observaţii asupra existenţei, n-am putea spune. Este slăbiciunea noastră, confruntată cu puterea lor de a ne determina să ne îndoim de noi înşine. Este şi dorinţa noastră de recunoaştere, de a ne regăsi reflectaţi aşa cum sîntem şi în mintea altcuiva decît a noastră. Numai că, din disperare, deseori ne orientăm prost. Deşi vedem că acei pe care i-am crezut că ar deţine ochiul magic de citit în minţi şi suflete nu au decît privirea mioapă a superficialităţii, nu ne retragem investiţia de legitimitate ce le-am acordat-o. Doar ne dăm de ceasul morţii, că poate ar fi depins mai mult de noi să-i facem să înţeleagă, corijîndu-le astfel defectul esenţial de vedere. La limită, ajungem chiar să nu ne mai încredem în autoevaluarea noastră şi să le oferim lor tot creditul din lume, deşi ştim că nu-l merită. De pe canapeua inconforabilă pe care ne-au ţintuit printr-o pseudo-hipnoză ne fac să nu mai ştim cine sîntem. Ne metamorfozăm parţial şi maladiv, ca şi cum ne-am fi asumat identitatea la care ei ne-au condamnat. Ne facem fiinţe ale intervalului. Cerşetori ai unor confirmări care n-au să vină, ne infirmăm din ce în ce mai mult, pentru că miopia psihologilor noştri nu e decît fondul de ten pentru cataractă.