Etichete

, , , , , , , ,

Relaţiile noastre cu ceilalţi se bazează pe minciună. Sînt fundamentate pe ocultarea adevărului, pe mimarea bunăvoinţei, pe acceptare şi nu pe înţelegere, pe nespus, pe fard, pe teatru şi pe muşamalizare. Cine din preajma dumneavoastră credeţi că ar suporta o sinceritate fără mască, rostită firesc, argumentată impecabil şi accentuată prin evidenţele ce le deţine intrinsec? Nu cumva, de fapt, toţi preferăm mai degrabă o injurie injustă şi scuipată între ochi, ori o mîngîiere falsă pe creştet? Nu îl preferăm mai degrabă pe acel care nu ne spune ce n-am vrea să auzim, decît pe acel ce ne citeşte pînă în străfundurile minţii şi-ale sufletului şi ne vorbeşte cu evidenţele ocultate printre reţelele noastre neuronale? Nu-i aşa că nu vrem să stăm prea mult în preajma celor pentru care sîntem transparenţi, pentru că nu putem suporta acea temperatură a existenţei în care nu mai putem mima, nu mai putem intra în nici un rol ca să ne spunem replicile pregătite să concorde cu punerea în scenă a marii piese de teatru ce-o jucăm?

Adevărul e de cele mai multe ori teribil de incomod şi de-ar fi legitimat să preia controlul asupra vieţii noastre ar da peste cap tot edificiul de relaţii din cărţi de joc ce ne-am muncit să le clădim. Ne ferim de cei ce ne înţeleg şi sfîrşim prin a da celor care ne cer şi lîngă care dormim cu masca pe faţă. Ne condamnăm la această falsă comoditate cu un firesc eminamente damnabil. Vrem să fim minţiţi frumos, chiar atunci cînd evidenţele ne zgîrîie pe faţă.  Perseverăm în minciună faţă de celălalt, care contribuie prin propria disimulare la minciuna noastră existenţială. De la un moment dat confundăm minciuna instuţionalizată, minciuna familială, minciuna amicală cu firescul, cu normalitatea. Umblăm cu mănuşile falsităţii, nu cumva să contaminăm minciuna perfectă de neajunsul adevărului. Dacă ne scapă un adevăr, dacă ne iese pe gură porumbelul unei sincerităţi emergente ne putem considera nişte oameni sfîrşiţi, în iminenţa de-a fi rebutaţi din universul ăsta ţesut din neadevăruri consacrate. Minciuna e legea lumii care încheagă structura profundă a societăţilor. Ce dezastru ar mai fi dacă ne-am spune toţi unii altora ce gîndim! Ce explozii, ce deturnări, ce suliţe în coaste, ce explozie de sînge în obraji, ce descătuşare de energii concentrate în pumn! De-am avea curajul să ne strigăm iubirile şi urile reale, de-am putea păşi nepăsători peste cadavrele celor pe care odată i-am crezut, ce liberi am mai fi! Ce senini în prăbuşirea noastră şi cît de singuri în adevărul nostru!

Reclame