Etichete

, , , , , , ,

Nu există înviere. Există doar somnul prelungit, extins, tras de păr, pînă la vremea prînzului. Somnul cleios ca un delir, plin de halucinaţii şi gol de vise. Somnul din trezie şi trezia din somn, din care nu poţi să te ridici. Pentru că nu ai pentru ce. Îţi lipseşte motivaţia de-a sări din pat într-o încordare supra-fiinţială şi a-ţi începe ziua. Pentru că oricum ştii că aceasta-ţi va fi fără rod. Pentru că nu există nici o constrîngere imediată, obiectivă care să te determine să te reinstalezi în starea de veghe. Subiectiv, nici nu mai încape discuţie, oricum n-ai nici un rost, nici un morcov existenţial. Te foieşti de pe-o parte pe alta, sperînd să te ia somnul cel greu din nou. Pentru că vrei să uiţi. Pentru că în somn mori pentru cîteva ore. Nu mai ştii de tine şi de ceilalţi, îţi pierzi noţiunea duratei interiore şi exterioare. Te doare capul de prea mult somn, grijile ţi se insinuează insidios ca un gîdilici enervant. Totuşi, refuzi să te întorci la realitate. Continui să te amăgeşti că dormi. Altceva nu ai de făcut. Ba ai avea o sumedenie, dar vrei să fugi de ele. Ba crezi că ai adormit, ba crezi că te-ai trezit. Hei, hotărăşte-te! Da, ştiu că nu poţi. Delirezi, ca un bolnav de tine şi de lume. Vrei cufundarea în uitare, deşi ştii că nu e izbăvitoare, că nu te mîntuieşte de nimic. Şi mai ştii că oricum, acuşi, chiar acuşi şi într-un tîrziu va trebui să te trezeşti, că n-ai de ales. Dar nu, nu va fi o înviere. Te vei trezi cu acea prea bine cunoscută ceaţă pe creier, pe fiinţă şi pe gînduri. Vei sictiri totul în jur, vei dormita abulic pe-un scaun, te vei apuca cu o falsă determinare de cele ce ai de făcut. Vei fi foarte singur. Mai singur ca de obicei, pentru că toţi ceilalţi vor fi prinşi de ceva, de cineva, în ceva. Tu, în schimb, te vei lupta cu somnul pînă cînd nu vei mai putea adormi. După ce-ţi vei fi epuizat aşa lumina unei zile, vei căuta drogul care să te adoarmă la loc. Vei căuta să te oboseşti prin citit, să te narcotizezi cu alcool, să te epuizezi prin plîns. Eşti al dracu’ de singur şi vrei să dormi. Aştepţi să se termine cu toată învierea asta, să revină lumea pe făgaşul ei. Atunci n-o să-ţi mai fie îngăduit să dormi pentru că te vei trezi tras din toate părţile. Preferi să fii al tuturor decît al nimănui. Somnul atunci îţi va fi pansament pentru epuizare. Nu te vei mai simţi şi nu vei mai şti ce-i cu tine. Atunci îţi va fi rău de bine. Nu are rost să-ţi aparţii. Oricum nu ai ce face cu tine decît să te instalezi în catalepsia nonsensului. Învierea ta se produce la comanda celorlalţi. Trebuie să li te arăţi slugarnic de recunoscător şi să le demosntrezi că adevărat ai înviat.