Etichete

, , , , ,

„Există numai ceea ce va fi/ numai întîmplările neîntîmplate, /atîrnînd de ramura unui copac/ nenăscut, stafie pe jumătate…” (N. Stănescu)

Singurele lucruri care există sînt acele lucruri cărora încă nu le-a venit vremea. Sau a căror vreme n-are să vină nicicînd. Care există în nemanifestare, care rezidă latent în albiile subterane ale existenţei noastre şi care nu îşi pot primi dreptul la lumină. Acele lucruri neîntîmplate. Care n-au sorţi, nici voie şi nici prilej de întîmplare. Acele lucruri pe cît de vii pe-atît de moarte. Care nu au dreptul la timp şi cărora nici o derogare de la fiinţă nu le va da legitimitatea de-a exista sub soare. În posibilul lor imposibil, vor rămîne pe veci ascunse, tăinuite, înnăbuşite, sugrumate, interzise. Pentru că, altfel, s-ar pierde. Dacă ar veni vremea împlinirii lor, ar exista şi vremea dureroasă a pierderii. Dar mai-nainte de pierdere, smulgerea, dărîmarea, plînsul, aruncarea cu pietre, urîtul le-ar desfiinţa insidios, lent şi usturător.

Ferice de cei ce nu au cunoscut împlinirea, căci a lor este împărăţia visului clar, limpede, perfect în curăţia lui. Odată cu atingerea mundanului cu ale lui supuneri şi ai lui viermi, idealul coboară ireversibil în infernul maculării, al lipsei de sens şi de fiinţă. Să mulţumim aşadar pentru toate dorinţele şi iubirile care nu s-au împlinit, pentru tot frumosul care nu s-a întîmplat, pentru că astfel le mai putem păstra, cumva, prinse şi împachetate într-o idee despre împlinire. Pentru că nu s-au întîmplat o să ştim sigur c-au fost. Mai înalt şi mai curînd decît orice formă de-a fi pe care-a lăsat-o pămîntul să crească şi să moară.

Reclame