Etichete
boschetari, boschetărie, jurnalism, jurnalişti, parazitism, profesie
Văzuţi prin ochii celorlaţi, jurnaliştii sînt întocmai unor boschetari.
Pentru că n-au casă. Zi de zi, în mod mecanic iau la picior trotuarele, indiferent de mocirle şi de vicisitudini. Pînă în zori de ziuă ajung claustraţi într-o redacţie insalubră şi pestilenţială, prăbuşiţi de sictir asupra unei tastaturi.
Pentru că n-au masă. Mănîncă prin străini şi de la străini, fără a face prea multe nazuri. Înghit ceea ce li se dă şi scuipă mai departe ceea ce li se serveşte. Dacă li se dă şi pe tavă, mai că sînt gata să zică „bodaproste”.
Pentru că ei „nu sînt nimic” şi sînt „de nimic”. Nu au o profesie umbrelă care să-i strîngă prin vocaţie şi competenţe în jurul unui nucleu pragmato-intelectual. Nu au nici hedonismul şi „je m’en fichismul” artistului, nici precizia inginerului, nici inteligenţa artificială a informaticianului, nici profunzimea filozofului, nici idealismul filologului, nici cunoaşterea chimistului. Se situează într-o zonă pseudo profesională caracterizată de datul cu părerea, de potrivitul informaţiilor ca nuca în perete, de zona compromiterii fără jenă, scuză sau remuşcare a celor pe care îi „exploatează”. Mai mult de-atît, iau în derîdere ceea ce alţii „chiar fac”.
Pentru că trăiesc din cerşit, pe spinarea altora. Stau pe la uşi cu mîna întinsă sau dau buzna „mîrlăneşte” unde nu sînt nici doriţi, nici aşteptaţi şi niciodată bine primiţi. Mereu cu urechile ciulite ca nişte iepuri de cîmp, adulmecă asemenea unor cîini de vînătoare „prada” pe care se simt obligaţi să o atace. Să o ia între colţi şi s-o sfîşie. Sau să insinueze ca un vierme pe sub pielea celui pe care doresc să-l paraziteze, secătuindu-l de energie, obligîndu-l să îşi predea „armele”.
Pentru că atunci cînd nu au, fură. Dacă nu au despre ce scrie, atunci îşi invenetează subiectele, le trag de păr sau pur şi simplu le fură din altă parte. De la alţii din tagmă sau din geanta lăsată deschisă pe scaunul de lîngă ei. Nu respectă zona intimităţii sau doleanţele celorlalţi. Scopul lor scuză mijloacele. De fiecare dată.
„Ceilalţi” nu înţeleg. Nu văd. Frumuseţea meseriei. Nici n-ar avea cum, cînd nici cei care o practică n-au mai văzut-o de mult sau poate că n-au văzut-o niciodată.