În presimţirea crizei

Etichete

criză afectivă, criză fiinţială, criză intelectuală, delir, ghid practic, singurătate

Ghid practic

Cum poţi şti că tocmai urmează să intri într-o criză afectivă, de conştiinţă, intelectuală sau totală? Păi, pentru o anumită categorie de oameni, şi anume, pentru cei care suferă de un surplus de luciditate cronică, pentru cei în fază terminală de masochism, pentru singuraticii versaţi şi pentru anti-socialii înrăiţi simptomele sînt următoarele. Vă rog, citiţi cu atenţie şi preveniţi cum şi cît puteţi.

1. Eşti inadmisibil de vesel. Te hăhăi ca un buhai, rîzi ca un drogat şi te manifeşti ca o morişcă. Nu uita că starea ta naturală constă în a fi deprimat şi de obicei nu-ţi îngădui să te bucuri de nimic  – pentru că nu meriţi. Nu ai nici un motiv, dacă nu real ori pertinent, măcar justificabil în chip concret-obiectiv pentru o stare de bine.

2. Eşti sociabil. Ultimele zile ţi le-ai petrecut în crîşme cu prieteni, duşmani şi necunoscuţi deopotrivă. Nu îţi stă în fire, tu de fapt fiind un singuratic notoriu. Oricum socializarea asta e formală, derizorie şi nu te ajută la nimic.

3. Te simţi bine în pielea ta. Oo, doar ştii că ai atîtea motive să-ţi fie jenă cu tine şi să te îngreţoşezi de fiinţa ta precară. Dar preferi să te priveşti în oglindă şi să-ţi placă ceea ce vezi. Mai grav, reflecţia nu-ţi oferă nici un elementar sentiment de jenă. Înainte te priveai în ochi şi te vedeai aşa cum eşti: hidos.

4. Eşti nepăsător. N-ai mai ctiti nimic de săptămîni bune, nu te-ai mai îmbogăţit pe nici un plan, răutăţile şi observaţiile tăioase ale celorlaţi  nu te mai afectează în nici un fel. Nu mai pui nimic la suflet. Ai secat de tot.

5. Te simţi puternic. Deodată te simţi ca un leu care poate scăpa din cuşcă. În fapt, eşti aceeaşi maimuţă dintotdeauna care stîrneşte celorlalţi cel mult un sentiment de compasiune. Eşti o gînganie care ar putea trece cu multă uşurinţă neobservată.

6. Te simţi apreciat şi iubit. Jubilezi de pomană, nu mai fă piruete de iluzii în jurul gîndurilor. Ce, ţi se pare că te găseşti la balet  şi o sală de oameni te aplaudă în delir pentru talentul tău de-a fi? That’s pure bullshit, my dear! Get a life!

Nespusul

Etichete

abandon, clipă, confirmare, declaraţii, evidenţe, fericire, jubilaţie, negare, nespus, tăcere

Tînjind inutil şi disperat după cuvinte uiţi să citeşti. Refuzînd să crezi în realitatea unei priviri, în adevărul unei tăceri şi în evidenţele dindărătul vorbelor, te oglindeşti în prăpastia nihilismului şi a renunţării, ca într-o oglindă falsă, dar aparent fără cusur. Avînd nevoie în mod precar, juvenil şi orgolios de mărturisiri şi declaraţii sterpe pe care oricum nu le-ai lua în seamă, acestea dezgustîndu-te în mod barbar, te îndepărtezi pînă la limita abandonului şi negării de lucrurile cu adevărat importante şi de oamenii esenţiali. Capeţi un soi de miopie existenţială, care te îneacă în dezgustul de tine pînă la iminenţa vie şi perfect justificabilă  a sinuciderii. Plînsul ore în şir, în cel mai rece colţ de cameră e atunci invenţia ta, rezultată din neputinţa de a mai crede şi de a te mai încrede. De a mai crede că încrederea în sistemul de iluzii nu este doar necesară, ci şi propriu-suficientâ, prin Altul. Încrederea în Nespus e iluzia encriptată la nivelul substanţelor metabolizante ale fiinţei. În acel sentiment de nespus, în acele cuvinte nespuse pe care te-ai grăbit să le negi reproşîndu-le că nu au existat, deşi toate simţurile au complotat împotrivă-ţi. Nespusul e perfect ambivalent: e minciună şi adevăr, ascundere şi dezvăluire, e realitate şi iluzie, e convingere şi îndoială. Receptat în conştiinţă e totul: e raţiune de dincolo de conştientizarea voluntară, e bucurie pură, e abandon, e jubilaţie şi e fericirea  aceea perfect autentică de-o clipă, cînd ai prins alteritatea de-un picior şi n-ai vrea să-i mai dai drumul. Dar Nespusul e şi formă de retragere şi de asumare a recluziunii cînd ştii că viaţa ta afectivă trebuie să rămînă în spatele uşii interzise de dragul celor mai de preţ certitudini.