De ceva vreme oscilez, fără prea mare sorţi de izbîndă, între Heidegger şi Noica. Primul spune că „Dacă fiinţa nu există ontic, ontic nu există fiinţă”. Cel de-al doilea, care şi-a tocit onticul pe cărţile primului spune că „Dacă nu ai avut curajul singurătăţii, trebuie să îl ai măcar pe acela al însingurării”. Între aceste două postulate îmi duc existenţa şi stau în cumpănă, într-o postură crăcănată, de-a dreptul jenantă, ca într-o balanţă blocată în poziţia de echilibru neconcludent. Dumneavoastră ce aţi alege între prostituţie ontologică şi gol ontic?
Dilemă
24 Luni nov. 2008
Pe culmile conştientizării 
Cred ca mai corect ar fi fost: primul spune – citez din memorie: fiinta singura poate fi fara fiintare, numai ca acest a fi al fiintei, nefiind reic, te poate scapa de dezechilibrul in care intarzii inca; pentru ca, daca suntem atenti, pentru Noica diferenta ontologica functioneaza cu aceeasi exactitate ca si la Heidegger; numai ca poarta alt nume.
http://paulgsandu.wordpress.com