Tengo el cerebro estropeado (adică am creierul varză, terci). Nu mai pot scrie. Deloc. Nimic. Nici măcar un text obosit. Aştept panaceul să-mi pice din cer, aşa cum l-a lovit mărul în cap pe Newton. Între timp urmez un tratament cu injectare de venin în muşchi, vene, inimă şi alte organe vitale. Deocamdată nici un efect. Vă ţin la curent cu evoluţia bolii procesului de însănătoşire.
P.S. Şi aştept eventuale doctorii pe adresa c/ Historiador Josep Lledonosa, 2, 4n, 2a, Lleida, Catalunya, España.
Pe culmile conştientizării 
Historia Josep LLedonosa 2, 4n, 2a, LLeida, Catalunya, Espanya
Historiador Josep Lledonosa, 2, 4n, 2a, Lleida, Catalunya, España.
Daca privim cu atentie cele doua adrese exista o deosebire, probabil voita.
Si totusi pentru cei care doresc sa foloseasca (pe bune) adresa postala, care e cea corecta (pentru posta)?
Presupun ca prima 🙂
Ia o foaie alba de hartie si scrie fara cuvinte.
Numai cel care scrie ştie cât e de greu să scrii. Prin scris „ieşi” din tine, te extinzi, devii un sine lărgit. Prezinţi ceva şi te prezinţi. Nu cum eşti, ci cum ai vrea să fii. Ceea ce scrii devine, într-un fel, un alter ego, o altă faţă a persoanei, un mod de a autodepăşire. Prin scris, se spune, te re-prezinţi, expui nişte idei, le argumentezi, le exemplifici. Dar, în acelaşi timp, te supui celorlalţi, încerci să le fii pe plac, să-i aduci alături. Scrisul e un fel de compromis, o aducere faţă către faţă, un transfer al unei vieţi către alte vieţi.
Cele mai profunde experienţe sunt cele care eludează vorbele, suspendă comentariul şi instituie tăcerea.