Etichete

, , , ,

Două blonde într-o sală de lectură de la Universitat de Lleida. Nu, nu e un banc. Stau la aceeaşi masă cu mine, una vizavi, una alături de mine (eu, cu laptopul în faţă, fac apologia eseului pornind de la nişte noţiuni de pragmatică lingvistică, adică mă prefac ocupată). Cea de vizavi e mică şi osoasă, măslinie, îmbrăcată lălîu şi neglijent, cu părul rar, lins şi tuns scurt. E de o sexualitate incertă. Are în faţă foi multe, scrise de mînă, cît talpa gîştei, pe alocuri cu desene rezultate din plictiseală şi sublinieri în toate culorile curcubeului (nu cred că rămăsese pe foile acelea ceva nesubliniat, probabil că totul era deosebit de important). Citeşte şi repetă apoi cu voce tare. Timp de cinci ore. Încontinuu. Cu obstinaţie.

Cealaltă e voluptoasă, feminină, cocoţată pe tocuri, cu părul lung şi aranjat, cu pleoapele sclipitoare şi buzele roz, cărnoase. Face piruete graţioase prin sală, apoi se aşază faţă în faţă cu un băiat pe care îl cunoştea, care studia de ceva vreme. Faţa rotundă şi plină îi zîmbeşte inisnuant. Îşi scoate pe masă o serie de mape cu foi, zdrăngănindu-şi brăţările de plastic de la mînă cu aspect de podoabe de pom. Oftează. O dată. De două ori. Băiatul, din politeţe o întreabă dacă îi poate fi de folos. Blonda se animează şi îşi cabrează ţinuta cu pieptul înainte. Se apleacă peste masă, cu buzele întredeschise. Carteluri economice, sisteme de creditare, funţionarea întreprinderilor… El: „E simplu, toate noţiunile, precum şi explicaţii şi exemple se regăsesc în cursuri”. Ea: „Nu, dar eu nu am auzit de aşa ceva!”, suspină blonda ingenuu. Tînărul, la fel de amabil îi punctează paragraful de pe foaia pe care o avea în faţă care explica exact ce îi spunea el. „Ahhh!” sună graţios revelaţia urmată de o nouă întindere peste masă, de data asta finalizată cu strîngera degetului din mijloc al băiatului. El o priveşte mirat, dar fără împotrivire. Aşa, în chip de recunoştinţă. În continuare, firme asociate. Ea: „Auzi, vii mîine?”. Răspunsul este pozitiv, deci băiatul mai merită o luare de mînă. Tînărul explică, răsfoieşte cursurile, ea îl priveşte cu ochi goi, oftînd des şi aranjîndu-şi părul, oricum fixat. La un răstimp. Ea bolboroseşte ceva. El: „Eu nu văd sexualitate la tine!” Ea: fără cuvinte, doar o privire descumpănită. Continuă discuţia despre carteluri. Tînărul nu îi dă de capăt, aşa că începe să-i deseneze. Tot nimic. El trebuie să plece, dar nu înainte de a mai aprofunda puţin problema întreprinderilor asociate. Discuţia se mută în uşa de la baie. Ea se agaţă de el ca o liană, îi mulţumeşte cu îmbrăţişări şi cu atingeri. Mi-au ieşit din raza vizuală. După ceva vreme, blonda revine în sala de lectură. Singură. Se aşază în faţa foilor, dezorientată şi neconsolată, însă îşi regăseşte reflexia în geam şi se animează brusc. În urma unui telefon apare un alt coleg. De data această nu mai zăboveşte inutil în sala de lectură. Îşi ia catrafusele şi pleacă victorioasă.

Între timp, blonda cealaltă a memorat toate cele minim 20 de foi. Eu, între timp, nu mi-am terminat tema la pragmatică aplicată. Pesemne, blondele sînt mai eficiente, mai aplicate şi mai pragmatice.