Etichete

, , , , , ,

Doamnelor şi domnişoarelor cochete, pretenţioase, parfumate şi pudibonde v-aţi privit vreodată în oglindă şi aţi văzut în locul dumneavostră un şir de curve? Probabil că nu. Vă simţiti prea fine şi prea delicate pentru ca putea măcar reproduce mental cuvîntul curvă. Cine, dumneavoastră? Nu, nu se poate, e o injurie gratuită, corpul dumneavoastră nu se vinde şi nu s-a vîndut niciodată. Poate nici nu s-a dat vreodată. poate că sînteţi singure, feministe şi independente. Dar sufletul? De cîte ori v-aţi vîndut sufletul? Sau poate ar trebui să întreb de cîte ori v-aţi dat sufletul pe degeaba? De cîte ori aţi ales să vă deschideţi larg porţile simţirii şi să lăsaţi afecte trecătoare să vă penetreze intimitatea? Sau poate nu erau nici măcar trecătoare, erau mai grav, definitive. Pun pariu că nici măcar n-aţi cerut nimic în schimb. Aţi cerut vreodată cuiva să se descalţe la uşă? Sau măcar să fie ferchezuit, manierat şi parfumat, asemenea dumneavoatră? Aşa aţi visat pesemne, dar v-aţi ales cu urme de bocanci pe pat. Pe urmă v-aţi obişnuit cu nişte clienţi atent aleşi care vin şi pleacă, atunci cînd le vine cheful, care iau vamă şi lasă urme, fără să vă sărute mîna şi fără măcar să spună „La revedere”. Eraţi prea epuizate de simpla existenţă a unui afect în interiorul dumneavoastră ca să mai îndrăzniţi să mai pretindeţi ceva în plus, nu-i aşa? Oricum totul rămînea ascuns, pitit, tupilat în interiorul unei substanţe imateriale. Putregaiul din suflet nu răzbătea pînă pe dinafară. Eraţi aceeaşi fiinţă intangibilă. Clienţi mai existau, dar aveaţi neapărat pretenţia ca mai întîi să fiţi curtate îndelung, vă înduplecaţi greu. Clienţii activi erau aleşi pe strînceană, după îndelungi „negocieri”, tatonări, tachinări. Doar sufletul se oferea de la prima întînire, chiar dacă vă codeaţi şi nici măcar nu vă prindeaţi. Acum îmi puteţi spune cam de cîte ori v-aţi dat sufletul şi cam cîte tipuri de afect şi-au flururat indiferenţa prin sufletul dumneavostră întinat? Cît de capre aţi putut sta şi pentru cîţi oameni pe care i-aţi iubit şi nu v-au iubit deloc sau nu v-au iubit cum aţi fi dorit să vă iubească? Priviţi retrospectiv, introspectiv şi prospectiv în dumneavoastră şi o să vă vedeţi sufletul asemena unui bordel obosit, urît mirositor, plin de puetregaiuri şi de flori carnivore care se hrănesc cu stîrvuri din afecte deteriorirate asupra cărora nu se mai manifestă decît nevoia pură, nefardată, nepretenţiosă, neparfumată. Sufletul dumneavoastră e bulimic, doamnelor şi domnişoarelor, se manifestă canibalic. Aproape că nici nu vă mai preocupă să mai tăinuiţi. Aţi ajuns la umilinţă, ca nişte păsări flămînde care deschid disperate ciocurile să primească fărîmituri de afect. Cereţi. Nu vă mai codiţi. Ieşiţi în pielea goală la poarta bordelului şi strigaţi că vă daţi pe gratis celor pe care îi iubiţi. Sînteţi lamentabile, doamnelor. În curînd o să rămîneţi fără nici un client. Clienţii preferă să plătească, ce le este dat pe gratis nu le convine, pentru că îi obligă.  Cine credeţi că are vreme să treacă pe la bordel în fiecare zi şi să vă asculte jelaniile dezolante şi să vă primească afectul dezlănţuit? Nimeni nu vrea să apăsaţi pe inima lui cu sufletul dumneavoastră. Ştiu că răspunsul „nimeni” nu vă satisface, vă încăpîţinaţi să aşteptaţi. Aveţi grijă, că v-a curs rimelul de la ochiul stîng. În rest, totul a rămas la fel, doar sufletul a început să vă amorţească, dar important e că nici dumneavoastră nu mai simţiţi nimic. Deja v-aţi obişnuit.