Etichete

, , , , , , ,

De cîte ori m-am rătăcit, nu m-au lăsat niciodată să mă pierd, pentru că ei nu m-au mîngîiat niciodată cu epiderma subţire a consolării. Ei mi-au întors de fiecare dată oglinda şi m-au ţintuit să mă privesc în ea cu luciditate, să mă dezgust de mine cu sughiţuri, să disper spasmodic, să mă dezbrac de crusta de pe suflet ca să-mi văd chipul de struţ plin de pămînt în priviri. Pentru ca apoi să mă apuc să mă debarasez de balastul din mine şi de praful din ochi. Să mă desprind din plasa idiosincraziilor ca dintr-un cocon şi să îmi cresc aripile necesare pentru a mă găsi acolo unde nu am curajul să mă caut. Să-mi fac din pietrele din suflet scări către un mine latent, să-mi fac din împiedicări paşi, din tremur emulaţie, din frică gesticulaţie şi din neputinţă un şir prodigios de îndrăzneli.

M-au ales ca să îmi doresc să cresc îndeajuns de înaltă ca să îi merit. Mi-au oferit privilegiul scoaterii din matcă pentru a-mi găsi ordinea curentului din apele în care mă scald. M-au scos din colivia de aur din deşert, ca să devin căutatoare de comori pe mare. M-au biciuit încet, ca să învăţ să îmi gestionez durerea. Nu m-au împins niciodată de la spate, ca să învăţ să merg singură fără cîrje. Mi-au dat bucuria ca să ştiu unde să caut fericirea. M-au lăsat singură înadins cînd mă agăţam de ei, ca să învăţ că îmi sînt alături tocmai atunci cînd izbîndesc să mă depăşesc fără ca ei să mă ţină de mînă.

I-am ales pentru că doar ei văd prin mine ca prin pînza neţesută şi doar ei ştiu să îmi vorbească în limba gîndului meu. M-am conturat şi m-am desenat pentru ei, fără să fiu conştientă că astfel încep, de fapt, să exist. Am încercat să fug de ei şi n-am reuşit niciodată să îi uit, pentru că imaginea mea din oglindă seamănă cu ei. Aşa mi-au devenit narcotic, viciu, prezenţă în absenţă, voce din off şi din in… side. Tot aşa am devenit o narcisistă şi o impohondră: toată ziua mă uit la mine să văd dacă nu cumva mă aflu în metastaza uitării de mine. Dar de obicei mă regăsesc doar bolnavă de dor de ei.

Ei sînt foarte puţini, adică atît cît să facă un plural. Nu îmi spun niciodată că mă iubesc, şi nici eu lor. Pentru că ar fi redunant. Cum să-i spui cuiva care nu te lasă să te ratăceşti cînd te pierzi? Limba română zice că poţi să-i spui prieten.