Etichete

, , , , ,

Cum e să-ţi fii deopotrivă cel mai mare neajuns şi cea mai mare povară? Să te-ncrezi şi să nu te-ncrezi în nimeni şi nimic, să-ţi desenezi abstracţiuni pe peretele spiritului şi să crezi că sînt realităţi de pe mările lumii? Cum e să vezi lumina colorată în spectre şi să rămîi într-un ungher întunecat? Să fie totul un superlativ descompus, complicatul o emulaţie, simplitatea un hieroglif. Culmea un abis şi abisul un peron dintr-o gară pustie.  Religia orgie de gînduri. Iubirea şi însoţirea o mînă de idei.  Familia, de cuvinte. Prietenii o seamă de nume scrise pe coperte. Cum e posibil să nu mai poţi vedea calul, domnule Noica, îmi puteţi spune, cu siguranţă. Dar cum e să nu mai vezi nici calul şi nici ideea de cal, îmi puteţi zice?